Cercetatori din toate colturile planetei se aduna la Timisoara. Ce fac la Universitatea de Vest?

TIMISOARA. Finalul lunii aprilie aduce la Timisoara peste 800 de cercetatori din toata lumea la o conferinta stiintifica pe mai multe teme. Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest, insa conferintele vor avea loc si la alte trei institutii de invatamant.

„Diaspora in cercetarea stiintifica si invatamantul superior din Romania – Diaspora si prietenii sai” este numele conferintei care va fi organizata timp de trei zile la Timisoara, in intervalul 25-28 aprilie. Conferinta va fi organizata sub forma a 21 de workshop-uri exploratorii pe domenii diverse, de la fizica si matematica, stiinte ingineresti si medicale, pana la stiinte sociale si umane. Numarul de participanti pentru fiecare dintre acestea a fost limitat la 30, iar inscrierile nu s-au incheiat la toate. Deocamdata s-au inscris 800 de cercetatori, din peste 30 de tari, de pe toate continentele. Prezentarile si dezbaterile la care vor participa vor fi gazduite atat de catre Universitatea de Vest din Timisoara, cat si de catre Universitatea Politehnica, Universitatea de Medicina si Farmacie si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, co-organizatori ai acestui eveniment.

Oferim o sansa deosebita universitatilor timisorene de a crea, cu sprijinul romanilor de peste granita, noi legaturi in mijlocul celor mai importante centre de cercetare din lume. Este pentru prima data cand evenimentul nu are loc in Bucuresti si ne-am dorit sa-l organizam in Timisoara atat pentru prestigiul pe care il are centrul nostru universitar, cat si pentru noile oportunitati de care vom beneficia. Experienta noastra in actiuni de mare anvergura ne-a recomandat, de asemenea, ca parteneri principali in organizarea Conferintei”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.