Ceremonie de absolvire a studentilor de la Universitatea de Medicina din Timisoara

TIMISOARA. Universitatea de Medicina si Farmacie ”Victor Babes” din Timisoara va organiza o ceremonie de absolvire pentru studentii care au finalizat studiile in acest an.

Astfel, absolventii de Medicina promotia 2024 se vor reuni in Parcul Rozelor din Timisoara in data de 20 septembrie 2024, de la ora 17.00.

Absolventii de la Medicina din Timisoara au organizat si serenade pentru medicii din oras, la finalul anului universitar. Astfel, viitorii doctori, aproape 150 de tineri, s-au adunat, pe rand, in curtea Spitalului Judetean Timisoara si in cea a Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes, dar si la UMF, pentru a le canta celor care le-au indrumat pasii in anii de studiu.

A fost prima editie a proiectului Serenadele Studentesti. Absolventii au fost cei care au compus versurile cu tematica anilor studentiei mediciniste, transpuse pe linii melodice ale unor cantece cunoscute, cum ar fi „Ghita” de la Cleopatra Stratan, „Asa ca beau” de la trupa Bosquito sau „Nebun de alb” a lui Emeric Imre.

 

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.