CFR Timisoara trece de pasa nefasta si isi consolideaza locul 2, dupa o victorie la Bucuresti

TIMISOARA. Un inceput de 2017 cu probleme pentru „leopardele” de la Gara Mare. Dupa o infrangere „soc” acasa cu Heniu Prundu Bargaului in Superliga si o eliminare din Cupa Romaniei, tot acasa, in fata fetelor de la Navobi Iasi, intr-un joc pe care l-au avut in mana, se parea ca nu va fi „primavara” CFR-ului, cu atat mai mult cu cat Florin Bugar este internat in spital din cauza unui virus contactat din Rusia. Totusi, ceferistele, fara doua piese de baza (Ionela Voica si Loredana Sas) au strans randurile si au reusit o victorie de moral la Bucuresti, contra celor de la Fair-Play.

Nu a fost insa usor, banatencele impunandu-se cu 5-3, dupa ce la pauza tabela arata un destul de rar 4-3. Ozana Ababei, Larisa Sirbovan si Larisa Grigore (tripla) au fost marcatoarele echipei de la Gara Mare.

CFR se impunea in tur cu 11-2, dupa ce erau conduse cu 0-2, insa victoria obtinuta ieri vine la fix, pentru a repara din moralul „leopardelor”.

CFR isi consolideaza astfel pozitia a doua din clasament, cu 25 de puncte obtinute in 11 jocuri, cu 5 mai multe decat Navobi Iasi, ocupanta locului 3. Lider incontestabil este Olimpia Cluj, 11 jocuri, 11 victorii.

Etapa viitoare, 9 aprilie, CFR va avea un meci usor acasa, cu Independenta Baia Mare, ultima clasata.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.