CH Poli continua seria neagra. Alb-violetii n-au reusit sa ia puncte nici de la Baia Mare si coboara pe locul 10 in clasament

Trupa lui Constantin Stefan a cedat in fata lui Minaur (28-33), dupa ce in prima parte a jocului banatenii au condus la un moment dat chiar si la trei goluri avans.
Partida disputata la Baia Mare era foarte importanta in lupta timisorenilor pentru clasarea pe un loc favorabil in play-out. Constienti de acest lucru, banatenii au inceput bine meciul de duminica contra echipei ex-polistului Grasu, vecina de clasament in Liga Nationala.
Cu doua parade ale lui Stanescu si golurile lui Lela si Timofte, alb-violetii au condus cu 2-0 in minutul 4. Desi gazdele au reusit sa egaleze in cateva randuri, prima oara in minutul 11(4-4), alb-violetii au ramas cei care au dat ritmul jocului pana spre finele primei reprize. Elevii lui Constantin Stefan au avut si trei goluri avans(10-13, min.24), dar cei de la Minaur au reusit sa treaca pentru prima oara la timona chiar inainte de a pleca la vestiare, cand au profitat si de o greseala a lui Halca. In ultimele secunde din prima parte a jocului, la scorul de 14-14, jucatorul Timisoarei a scapat mingea, iar Bondar a profitat a pasat Gavrilovici si si-a scos echipa in avantaj la pauza(15-14).
Nimic nu parea insa pierdut pentru Timisoara care dupa primele 5 minute de joc din repriza a doua a reusit sa revina la conducere(17-18). Au urmat insa cateva decizii ale arbitrilor, mai intai o eliminare neacordata la un fault asupra lui Mrakic, apoi un gol nevalidat al lui Santeiu(41′), decizii care au produs iritare in tabara banatenilor. Dupa o serie de patru goluri consecutive, cei de la Baia Mare s-au distantt la 24-20(46′), ajungand sa conduca apoi, chiar si la 6 goluri(27-21, min.50).
Alb-violetii au incercat sa revina, insa la 27-23(53′), timisorenii au avut doua ratari consecutive, mai intai Lela scapat pe contaatac nu a reusit sa puncteze, singur cu Viman si apoi fostul portar al Politehnicii a reusit sa scoata aruncarea lui Timofte .
Meciul s-a incheiat cu scorul de 33-28 pentru Minaur care a depasit-o pe Poli in clasament, trupa lui Consatntin Stefan aflandu-se in acest moment pe locul 10, iar etapa viitoare asteapta vizita Bacaului.
Cel mai bun marcator al timisorenilor la Baia Mare a fost Halca(7 goluri), urmat de Kaftin(5), Lela(4), Mrakic(3), Timofte(3), Petkovic(3), Santeiu(2) si Daninfeld(1). De partea cealalta s-a remarcat Grasu(12 goluri), Bogdan Mihai si Bondar, cu cate 6.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.