CH Politehnica incheie cu infrangere sezonul regulat si se pregateste de duelul din play-out cu Resita

Alb-violetii au cedat in deplasare, in fata echipei Pandurii Targu Jiu, 29-31. Trupa lui Constantin Stefan a condus la patru goluri in debutul reprizei secunde insa lipsa de concentrare pe finalul jocului i-a costat pe timisoreni.
CH Poli a fost condusa la un sigur gol diferenta la pauza(16-15), insa banatenii au reusit un start foarte bun in repriza secunda, cand au trecut la timona si s-au desprins la 4 lungimi(20-16, min.36). Gazdele care aveau nevoie de victorie pentru a incheia pe locul 4 sezonul regulat au revenit insa la conducere cand mai erau 10 minute de joc, gorjenii impunandu-se in final cu 31-29.
“Am intalnit un adversar solid, cu pretentii de play-off, dar si in jocul nostru s-a simtit o crestere vizibila. Ma bucur ca am dat 29 de goluri, stiindu-se ca anterior au fost destule meciuri in care am suferit in ofensiva. Nu pot fi in totalitate multumit, pentru ca baietii nu s-au concentrat pana la finalul intalnirii. Puteam veni cu un rezultat mai bun, care sa ne fi dat incredere si moral pentru primul meci din play-out de peste aproape doua saptamani” a spus Constantin Stefan.
Principalii marcatori pentru Politehnica au fost Kaftin (9 goluri) si Chikovani (8 goluri). Au mai inscris pentru CH Poli, Halca(5 goluri), Timofte(3 goluri), Santeiu(2 goluri), Lela si Ursu, cate un gol.
CH Poli a incheiat sezonul regulat pe locul 10 si va intalni in prima faza din play-out pe CS Caras Severin(locul 9), urmand sa se dispute  o confruntare la Timisoara (in 23 aprilie) si alte doua la Resita (in 26 aprilie si, daca va fi necesar, in 27 aprilie).
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.