Clubul Fermierilor Romani din Regiunea Banat se reuneste la Universitatea de Stiinte Agricole din Timisoara

TIMISOARA. In Aula Magna a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului „Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara, se va desfasura vineri, 29 iulie 2022, incepand cu ora 10,00, Conferinta Clubului Fermierilor Romani Regiunea Banat, cu tema ”Oportunitati si riscuri pentru o agricultura romaneasca rezilienta si performanta”.

La eveniment vor participa reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, ai Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, membri din conducerea ANIP, AFIR, APIA, fermieri, reprezentati ai mediului academic.

Temele propuse spre dezbatere vizeaza deciziile majore care urmeaza a fi adoptate prin Planul National Strategic, riscurile si oportunitatile privind cresterea competitivitatii in agricultura, in contextul unui buget european diminuat si a cresterii tintelor de mediu ale UE, asa cum sunt ele precizate in Pactul Ecologic European. De asemenea, dezbaterile vor urmari modalitati de adaptare a fermelor la dezechilibrele economice, financiare si sociale generate de efectele pandemiei de COVID-19 si ale razboiului din Ucraina, accesul la tehnologiile de Agricultura 4.0, precum si noi modele de afaceri sustenabile.

Conferinta organizata de Clubul Fermierilor Romani in regiunea Banat, creeaza cadrul unor discutii deschise, cu atat mai oportune cu cat ne aflam in perioada in care se negociaza programele ce vizeaza dezvoltarea agriculturii si directiile de actiune care ar trebui adoptate in Planul National Strategic, precum si schimbarile din Politica Agricola Comuna.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.