Colectarea selectiva, o responsabilitate civica si, totodata, o obligatie legala

Societatea RETIM ECOLOGIC SERVICE, împreună cu ADID Timiș, se află în plină campanie de introducere a unui nou sistem de colectare a deșeurilor, pe categorii distincte, in mai multe localitati din judetul Timiș, conform tabelului de la finalul acestui articol.

In cadrul acestui sistem de colectare a deșeurilor, cetățenii sunt rugati sa urmeze câteva reguli simple, astfel încât fiecare deșeu să ajungă în recipientul care îi este destinat. Fiecare persoana poate contribui in acest fel la imbunatatirea mediului si a conditiilor de viata din judet. In acest fel, mai multe tipuri de deseuri colectate separat vor fi pregatite pentru reciclare (cum ar fi deseurile din plastic, hartie sau carton si metal) si, totodata, se vor reduce cantitatile care vor fi depozitate in Depozitul de Deșeuri Nepericuloase de la Ghizela (“groapă” pentru deseuri), inclusiv prin intermediul compostarii in gospodarii.

Beneficiarii serviciului de salubritate (persoane fizice) din localitățile cuprinse în zona operată de RETIM vor fi dotați gratuit cu recipiente de colectare, de culori diferite, asa incat procesul de colectare selectiva sa se poata realiza foarte usor.

În pubela neagră vor fi colectate deșeurile reziduale, cum ar fi: resturi alimentare (ex: carne, pește, produse lactate, etc.) si alte deseuri ce nu pot fi reciclate (ex: mucuri de țigarete, conținutul sacului de la aspirator, etc.).

În pubela galbenă, destinată zonelor urbane, vor fi colectate doar deșeurile reciclabile golite de continut: hârtie și carton (cutii, ambalaje alimentare, caiete, cărți, ziare, reviste), plastic (PET-uri, folie de plastic, pungi și ambalaje din plastic, flacoane de șampon, detergent) și metal (doze aluminiu, tetrapack – cutii de lapte, de tomate, sucuri, conserve, tuburi de alimente, folie de aluminiu). Aceleași categorii de deșeuri vor fi colectate și în sacul galben, care va fi distribuit in zonele rurale.

Pentru a reduce volumul deșeurilor din pubela galbenă / sacul galben, este recomandabil ca ambalajele să fie strivite sau pliate, iar sticlele de plastic (PET-urile) depuse fără dop.

Ambalajele din sticlă (sticle și borcane) vor fi depozitate în recipiente de tip clopot, de culoare verde, amplasate în locații cât mai accesibile din fiecare localitate.

În mediul rural, deșeurile biodegradabile (resturi de legume sau fructe, coji de ouă, crengi, frunze, iarbă, fân, etc.) nu se vor colecta, ci vor fi depozitate în compostoarele cu care vor fi dotate gospodăriile. Compostul rezultat va putea fi folosit in gospodarie (de ex. in agricultura).

Deșeurile speciale (voluminoase = piese de mobilier, covoare și mochete, saltele; periculoase = baterii uzate, lacuri și vopsele, medicamente expirate, polistiren, ulei uzat, diverși solvenți) vor fi colectate separat de cele reziduale și de cele reciclabile, în cadrul unor actiuni trimestriale special organizate si anunțate in prealabil.

Încheierea contractelor de salubrizare și respectarea regulilor de colectare separată a deșeurilor reprezintă o obligație legală pentru toți cetățenii. Nerespectarea lor se poate sancționa conform legislației în vigoare.

Puteti citi aici ghidul colectarii selective in detaliu.

Zone in care RETIM încheie contracte si distribuie recipiente. In Timisoara, noul contract va intra in vigoare in luna august.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Propuneri:
    (1) Pentru colectarea „sticlariei” plasati tomberoane nu numai la „capatul pamantului”.
    (era candva un tomberon in pta. Balcescu dar de catva timp a disparut)
    (2) Distribuiti si pliante ptr. ca multi concetateni se comporta”ca si cum acum ar fi cazut sub coada vacii”

  2. In orasul Buzau am vazut pe strada un sistem automat de colectare si compactare a sticlelor PET si a dozelor de aluminiu tip container, aparatul identifica imediat ambalajul preluat, in baza unor parametri precum forma sau greutatea, si calculeaza valoarea in lei care trebuie rambursata depunatorului.
    In Europa functioneaza cu succes acest mod de colectare a sticlelor PET si a dozelor de aluminiu si eu cred ca si in Timisoara trebuie sa functioneze!

  3. Cu resturile alimentare de ce nu se poate face compost – e mai bine sa-l importam? Am ajuns sa importam pana si compost pentru plante – rusine!

  4. Noi locatarii adunam selectiv deseurile dar….vin cei care cauta prin gunoaie si golesc dintr-un tomberon in altu si s-a dus toata selectia si preselectia 🙂 ce facem ?

  5. La sate, unde ai loc sa tii obiectele, se aduna odata la 3luni. La bloc unde stai inghesuit, avem actiuni de adunare de doua ori pe an. Multumim retimului

  6. Oameni buni ! Atata timp cat doar RETIM colecteaza gunoiul,nu se va face nimic; fIIND SINGURI PE PIATA, ESTI OBLIGAT SA FACI CONTRACT CU EI ! Nu cred ca nu sunt oameni capabili sa gaseasca o solutie cu aceste europubele care sunt frecventate de romi; Acestia fac o selectie de mama focului; Lucratorii RETIM, colecteaza imjpreuna deseurile !!! Cat despre gunoiul care cade din masinile de gunoi….. Stimati conducatori ai Retim ! Cu tot respectul va anunt ca nu sunteti buni de nimic in afara de pacalit oamenii; ca de altfel si cu deszapezitul pe care dvs luati o multime de bani .