Colterm intra in iarna cu datorii uriase. Consiliul Local Timisoara recunoaste pierderi de 15 milioane de euro

TIMISOARA. In prag de iarna, societatea de termoficare din Timisoara are datorii uriase, care ajung chiar si la 100 de milioane de lei. Asta inseamna aproape 23 de milioane de euro. Din acesti bani, putin peste 15 milioane de euro inseamna pierderi adunate din neplata subventiilor.

Banii trebuiau sa vina la Colterm atat de la statul roman, cat si de la Consiliul Local Timisoara.

„Datoriile Colterm sunt, in acest moment, in jur de 100 si ceva de milioane de lei. In urma neplatii subventiilor de la nivel national si de la nivel local in anii de dinainte de 2012, Colterm a fost nevoit fie sa acumuleze pierderi generate de penalitati si majorari de intarziere la bugetul de stat sau la operatori privati, fie sa ia credite pentru acoperirea acestor sume si atunci dobanzile si penalitatile se constituie in pierderi. Aceste pierderi se numesc pierderi induse din operarea serviciului de termoficare”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

In sedinta Consiliului Local de vineri, alesii au fost nevoiti sa voteze un proiect de hotarare privind acoperirea partiala a pierderilor induse din prestarea serviciilor publice de productie, transport, distributie si furnizare a energiei termice pentru populatie in sistem centralizat in cuantum de 66,5 milioane de lei.

„Colterm solicita acoperirea partiala a pierderilor in cuantum de 66,5 milioane de lei, din cele 90,2 milioane, pierderi inregistrate efectiv: majorari percepute de Ministerul Finantelor, penalizari platite catre furnizori, dobanzi pentru plafoanele de credite contractate suplimentar, datorita incasarii cu intarzierea subventiilor cuvenite de la bugetul de stat si local in perioada 2004 – 2012”, se arata in referatul ce insoteste proiectul de hotarare.

Potrivit lui Diaconu, Ordonanta 59 de rectificare a bugetului national permite, pentru prima data, ca pierderile induse si nedecontate sa fie compensate cu datorii la bugetul de stat. Insa cu o conditie: dupa emiterea unei hotarari de consiliu local.

„Suma aferenta acestui intreg capitol este de 600 de milioane de lei la nivel national si incercam sa obtinem 66 de milioane de lei. Noi am votat ca exista aceasta pierdere, iar hotararea de consiliu se trimite catre Ministerul Finantelor. Cotele defalcate TVA catre bugetul local se majoreaza cu suma respectiva, in urma deciziei Ministerului de Finante, ele se transfera catre Colterm, iar Colterm le transfera la bugetul de stat, pentru fondul de risc, pentru alte datorii pe care le mai are. Nu sunt bani efectivi care vor intra in Colterm, sunt compensari de datorii la bugetul de stat”, a mai declarat viceprimarul Timisoarei.

Practic, Consiliul Local Timisoara a aprobat acoperirea partiala de catre Timisoara, din surse de la bugetul de stat, a pierderilor induse. Primarul Nicolae Robu sustine ca aceasta hotarare nu clarifica faptul ca problema datoriilor va fi rezolvata si acel deficit urias va fi stins.

„Desigur ca nu vom fi in masura ca din alte venituri ale municipalitatii sa acoperim acele pierderi. Daca va fi cazul, noi speram sa nu fie, atunci va trebui sa venim cu o alta hotarare prin care sa ne erogam de raspunderea de a acoperi, de exemplu, din veniturile noastre proprii, o suma atat de mare. Atunci situatia Colterm ar ramane destul de critica, cum este in acest moment”, a tinut sa precizeze, in plen, edilul-sef. Un consilier local a propus ca parlamentarii Timisoarei sa faca lobby ca penalitatile sa fie sterse, asa cum s-a mai intamplat si pentru alte orase din tara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Parca in urma cu un an doi guvernul virase multi bani catre Timisoara,mare parte din acesti bani s-a dus catre Colterm.Acum sa aud ca societatea iar e in colaps.E cam dubios,cine stie cati s-au imbogatit de pe urma Colterm pana au dus-o unde au dus-o.Cat despre parlamentarii de Timis,auzim de ei doar la alegeri,in rest nu misca un deget.

  2. Colterm , o gaura neagra in bugetul local .De ani de zile e pe perfuzii . Subventii de milioane de Euro ( !!!!!????? ), pt ce ?. Boala lunga , moarte sigura !. Chiar nu va da nimeni cu subsemnatul pt milioanele astea de Euro , risipite anual ?.