Compania de solutii software The Access Group a deschis la Timisoara al doilea Global Operations Center si continua dezvoltarea inovatiilor in domeniul digital. Video

TIMISOARA. Unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii software la nivel european, The Access Group, isi extinde sediul din Timisoara. Evolutia constanta, dezvoltarea accelerata a inovatiilor din domeniul digital, dar si faptul ca a adunat laolalta unii dintre cei mai talentati profesionisti din domeniul tehnologiei au determinat conducerea companiei sa deschida cel de-al doilea Global Operational Center la Timisoara, marcand, astfel, o noua faza de extindere, de la o afacere teritoriala la una la scara globala.

Initial, Timisoara a fost o zona care ne-a oferit o serie de posibilitati de dezvoltare, si am aflat asta cand am inceput aici cu compania ISS. Talentul si priceperea celor de aici sunt uimitoare. Sub actionariatul Access, afacerea se dezvolta, iar aptitudinile angajatilor sunt de cea mai buna calitate.

Suntem o campanie mare de software, care creste rapid. Ne dublam veniturile la fiecare doi ani, deci avem o crestere mare si un punct de plecare bun, astfel ca un lucru diferit fata de alte companii este inovatia pe care trebuie sa o dezvoltam in continuu. Alte companii de software nu cresc in acelasi ritm, iar din acest motiv trebuie sa construim organic inovarea pe care o aducem produselor noastre, iar acesta este motivul pentru care suntem in Timisoara.

Avem primul Centru Operational Global creat in UK, acesta este cel de-al doilea, in afara Marii Britanii, si ne dorim sa reproducem acest model si in Kuala Lumpur si apoi in Australia. Este un model pentru ce vom face in viitor pentru a sustine cresterea companiei„, a precizat Jon Jorgensen – Chief Sales Officer.

 

Expansiunea Access Group in Timisoara se datoreaza, printre altele, interesului pe care compania il acorda formarii profesionale a angajatilor, fie ca sunt la inceput de drum, fie ca vor sa isi consolideze cariera. Noul Centru Operational Global ofera angajatilor mediul de care au nevoie pentru a se dezvolta pe plan profesional si personal, prin infrastructura sustenabila si managementul international pe care le pune la dispozitie.

Cand angajam oameni, in general proaspat absolventi, le facem trainingul companiei Access, le aratam cum sunt oamenii din Access, cum gandim, cum functioneaza compania noastra. Apoi, pentru fiecare compartiment avem un program de formare constanta, in cadrul caruia oamenii primesc training permanent si apoi un certificat de formare. In ceea ce priveste orientarea in cariera, in care angajatii avanseaza la alte niveluri sau se reprofileaza in cadrul compartimentelor companiei, depunem mult efort si timp, pentru ca angajatii nostri sunt speciali si diferiti.

Go Center este, de fapt, un centru operational global, intrucat suntem o companie de software cu o crestere rapida in intreaga lume, in America de Nord si in special in Europa. Am construit primul centru in Loughborough, are 600-700 de oameni din domenii precum HR, dezvoltare de produse, finante, marketing. Am exportat acest concept aici, am construit un Go Center aici. Angajatii au un loc grozav in care sa lucreze, sa isi dezvolte cariera, si putem face fata cererilor pe care le avem de la toti clientii din intreaga lume. Este vorba despre inovare, iar noi credem ca atunci cand oamenii lucreaza intr-un astfel de mediu, inovarea va veni si din acest lucru„, a precizat Terry Teylor – Chief Operating Officer.

Access Group s-a dezvoltat in Timisoara incepand cu anul 2018, cand avea aproximativ 100 de angajati. Inca de atunci, compania si-a propus sa isi mareasca echipa, astfel ca in prezent a ajuns la aproximativ 400 de angajati si nu se opreste aici. Compania ofera programe de training si internship tinerilor, inca de pe bancile scolii, pentru ca acestia sa descopere avantajele unui job in cadrul unei echipe formata din profesionisti, care este in continua dezvoltare.

Avem un program de colaborare atat cu universitatile, cat si cu liceele. Avem programe interne in cadrul carora multi dintre elevi si studenti vin in compania noastra si participa la traininguri timp de 3 luni, in diferite domenii, de la programare la inginerie, pentru a intelege cum functioneaza un produs de-al companiei. Mai mult, avem diferite initiative, impreuna cu universitatile locale, pentru a le creste tinerilor increderea, mergem in universitati si predam cursuri optionale studentilor, dar care au un public numeros„, a spus Radu Giju – Managing Director Access Romania.

Compania se implica activ in viata comunitatii din Timisoara. A facut donatii substantiale, in urma carora a fost achizitionata aparatura Maternitatii Bega.

In prezent, 75.000 de firme beneficiaza de solutiile de software create de Access Group, iar pana in 2025, compania isi doreste sa aiba in portofoliu peste 5 milioane de utilizatori ai programelor sale.

VIDEO: George Stefanita

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.