Concerte de manele sponsorizate de Ministerul Tineretului si Sportului! Florin Salam si Vali Vijelie, cap de afis!

Scandal in lumea muzicala dupa ce internautii au descoperit ca Ministerul Tineretului si Sportului a sponsorizat o serie de spectacole pe litoral in care cap de afis sunt manelistii Florin Salam si Vali Vijelie.

Este vorba despre concertele „Arta contra drog”, considerate „proiecte national-culturale” prin care se incearca descurajara consumului de droguri. Pe afisele destinate promovarii evenimentului, in coltul din stanga sus, apare sigla Ministerului, dupa cum au remarcat internautii.

Reactiile internautilor au fost extrem de acide. „Partea cea mai frumoasa e ca aceste nulitati sunt promovate astfel din banii contribuabililor”, a scris un utilizator Facebook. „E plin de personulitati…”, „Indobitocirea voita a poporului roman…..mai prosti, mai lesne de cumparat si manipulat”, „ppptiu – cum sa ratez asa ceva… mi-am luat si seminte… 2 pungi!”, au scris alti internauti, citati de wowbiz.ro.

Organizatorii evenimentului, CIADO Romania, se apara si spun ca Ministerul Tineretului si Sportului este partener si ca doar ajuta cu promovarea. „Se stie ca publicul de pe Litoral e unul eterogen. Exista concerte de muzica dance, rock, populara si manele. Nu inteleg unde e controversa si care e scopul acestor „atacuri”. Noi ne facem treaba in continuare si sa stiti ca organizatia noastra nu foloseste nici un ban de la bugetul statului. Finantarea acestui proiect e asigurata de Asociatia Dracula, iar banii vin din vanzarea biletelor”, a declarat Gigel Lazar, reprezentantul CIADO.

Mai multe detalii AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.