Consiliere in sanatate, educatie, munca si posibilitatea de a obtine o locuinta pentru tiganii din Banatul sarbesc

TIMISOARA. 5 centre care sa asigure sprijin romilor vor fi infiintate in lunile urmatoare in Banatul Sarbesc printr-un proiect transfrontalier romano-sarb finantat de Uniunea Europeana. Problema educatiei, accesul pe piata muncii sau lipsa actelor de identitate sunt principalele probleme cu care se confrunta cei peste 2000 de tigani. “Romii din Serbia sunt cei mai saraci din Europa. Speram ca acest proiect sa fie un inceput pentru rezolvarea acestei probleme, pentru ca situatia arata tragic”, spune Miso Stojkov, coordonatorul proiectului.

Valoarea proiectului “Reteaua de incluziune sociala a romilor” este estimata la 120.000 de euro si face parte din Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia, in colaborare cu trei primarii din Banatul Sarbesc. Termenul de finalizare este luna decembrie a acestui an.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.