Constantin Ostaficiuc: „Un centru pietonal nu se poate realiza fara a avea langa el parcari”

Constantin Ostaficiuc, presedintele Consiliului judetean Timis, sustine construirea de parcari in centrul Timisoarei si spune ca acestea se pot construi doar prin parteneriate publice cu investitorii interesati.

Ideea construirii unor parcari in zona centrala a orasului de catre investitori americani este vazuta cu ochi buni de catre presedintele CJT, Constantin Ostaficiuc. El spune ca, pentru a avea un centru pietonal, asa cum se doreste in Timisoara, e nevoie de parcari subterane.

„Problema este ca administratia este secatuita, nu poate sa rezolve si aceste probleme care in acelasi timp blocheaza orasul. Pe de alta parte, exista un concept atat de frumos de a avea un centru pietonal. Un centru pietonal nu se poate realiza fara a avea langa el parcari. Este evident, trebuie sa iti pui undeva masina ca sa te poti plimba pe jos prin centru. Dupa parerea mea, solutia este aceasta: gasirea unor parteneri seriosi, puternici, care sa vina sa construiasca, sa beneficieze de investitia la care au contribuit, in anumite procente care sa se negocieze. Pana la urma interesul nu este de a obtine mari avantaje pentru administratie, ci de a obtine avantaje pentru cetatean, care sa aiba un loc unde sa-si poata lasa masina in conditii de siguranta si, sigur, cat mai aproape de zona in care doreste sa fie prezent”, a declarat Ostaficiuc.

Liderul CJT spune ca si institutia pe care o conduce are un proiect de construire a unei parcari subterane pentru zona centrala a orasului.

”Si noi lucram in acest moment pentru o parcare din centrul orasului, pe locul fostului Comisariat Militar. Este finantarea pe care incercam sa o castigam pe Axa 1. Este vorba despre un Centru de Afaceri cu o zona de parcare de 400 de locuri. Nu sunt suficiente pentru centrul Timisoarei. Parerea mea este ca solutia pentru aceste parcari o reprezinta parteneriatele public – private. Deci sunt adeptul acestor parteneriate”, a mai subliniat liderul CJT.

Astazi, in Consiliul Local Timisoara, alesii vor dezbate, printre altele, un proiect pentru concesionarea a 8 ha de teren catre ADP pentru amenajarea de parcari in asociere cu o firma americana.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Centru de afaceri e inutil pe locul ala. Va bloca si mai mult circulatia strangulata actual de catre cladirea finantelor si cele modatim.
    Parcare pe cateva nivele si atat.