Consult gratuit pentru pacienti in 14 specialitati din Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timisoara

TIMISOARA. Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic CF Timișoara a redevenit complet funcțional. Pacienții pot beneficia de consult și investigații într-una dintre cele 14 specialități clinice pentru adulți. Vorbim de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, ginecologie, medicină internă, chirurgie generală, urologie, ORL, pneumologie, dermatovenerologie, oftalmologie, neurologie, psihologie și psihiatrie.

Actele necesare pentru consultațiile în ambulatoriu sunt: biletul de trimitere de la medicul de familie sau alt medic specialist, cardul de asigurat și cartea de identitate.

Din păcate, nu puțini sunt cei care cred în continuare că de serviciile noastre pot beneficia doar angajații CFR. De câțiva ani lucrurile s-au schimbat și a existat o deschidere a noastră. Acum, oricine poate veni pentru consult în spitalul nostru. În ultimul an, am reușit să dezvoltăm Ambulatoriul prin implementarea unui proiect de modernizare și extindere. Am achiziționat aparatură nouă, ultraperformantă, și am crescut numărul cabinetelor de specialitate, și asta pentru că, prin acest Ambulatoriu, este posibilă realizarea unui control interdisciplinar, având mai multe specializări medicale laolaltă, spune conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.

Avantajele funcționării Ambulatoriului în sistem integrat sunt multiple. În urma consultului de specialitate, medicul poate stabili dacă pacientul trebuie internat într-una dintre secțiile Spitalului Clinic CF sau i se poate administra tratament la domiciliu. Mai mult, după externare, controalele medicale pot fi făcute tot prin cabinetele din Ambulatoriu.

Am încercat să dezvoltăm continuu serviciile oferite în Ambulatoriul spitalului nostru. Si asta pentru ca, de fapt, el reprezintă o interfață între medicul de familie și spital. Mai mult, un Ambulatoriu funcțional reduce presiunea asupra medicilor din secțiile spitalului. Degrevăm personalul medical de pe secții. Ca să vă dau un exemplu, numărul de consulturi pe an, pe medic, este la noi de aproape 400 de persoane. Orientarea către internările continue, acolo unde nu este necesar, încarcă foarte mult atât bugetul spitalului, cât și activitatea personalului care lucrează pe secții, spune conf. dr. Stela Iurciuc – manager Spitalul Clinic CF Timișoara.

Programările pentru un consult gratuit în Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara se pot face, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00, la telefon 0742.892.352. Orarul cabinetelor de specialitate poate fi găsit accesând următorul link: https://www.spitalcftm.ro/secții/ambulatorii-integrate/ambulator-de-specialitate-cf-timișoara

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. felicitari si multumiri,
    recomand si
    confirm profesionalismul d-lui DR Ularu
    Sa aveti sanatate dvs ,intregul colectiv si pacientii.
    Doamne ajuta,