Continental Anvelope Timișoara, pe primul loc în topul companiilor foarte mari din județul Timiș

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Timiș a premiat Continental Anvelope Timișoara la categoria Industrie, secțiunea Companii Foarte Mari, pentru rezultatele deosebite obținute în anul 2015. Compania a primit, de asemenea, trofeul de excelență, dat fiind faptul că, în ultimii șase ani, s-a clasat permanent pe primul loc la această categorie. Premiul recompensează rezultatele obținute de Continental Anvelope și stabilitatea companiei în actualul context economic.

Investiții de peste 400 de milioane de euro

Continental Anvelope a avut o creștere constantă a numărului de anvelope produse la Timișoara, anul acesta depășing 180 de milioane de unități livrate. Anual, producția depășește 14 milioane de anvelope, după ce a pornit cu 1,2 milioane, în 2001. Compania a aniversat, recent, 16 ani de la demararea producției de anvelope în Timișoara, fiind prima și cea mai importantă investiție a grupului Continental în România. De la momentul inaugurării și până în prezent, investițiile depășesc 400 de milioane de euro, ele fiind direcționate către tehnologie modernă, pregătirea angajaților, protecția mediului și programe de responsabilitate socială.

Anvelope ultra-performante

Fabrica produce o gamă variată de anvelope, cu dimensiuni cuprinse între 13 și 20 de țoli, inclusiv un tip de anvelope create special pentru autoturismele electrice. Cu toate acestea, strategia companiei vizează creșterea producției pentru anvelopele cu valoare adăugată mare, pentru gama premium. În acest sens, încheie parteneriate cu producători auto de top, precum cel dintre Continental Anvelope Timișoara și Jaguar, pentru echiparea modelului XE.

Peste 2.500 de angajați

Odată cu producția, a crescut și numărul de angajați, în prezent acesta depășind 2.500 de persoane. În consecință, Continental Anvelope este unul dintre cei mai mari angajatori din județul Timiș, oferind, împreună cu beneficiile salariale, sesiuni de instruire, atât pentru funcția pe care o ocupă, cât și din domenii conexe, cum ar fi comunicare, leadership, dezvoltare personală sau seminarii de sănătate. Compania colaborează cu Universitatea Politehnica pentru găsirea de ingineri talentați, dornici să lucreze la Continental Anvelope.

Investiții în protecția mediului

Programele de responsabilitate socială au inclus, de asemenea, investiții semnificative în tehnologie de ultimă generație pentru protecția mediului, cel mai recent proiect depășind 10 milioane de euro și reducând cu peste 80% percepția mirosului în perimetrul fabricii.

Implicare în proiecte sociale

De asemenea, compania se implică în programe de sprijinire a comunității locale, care vizează sănătatea, mediul și educația și cultura. Continental Anvelope are parteneriate cu instituțiile locale de învățământ, atât la nivel liceal, cât și academic, pentru a sprijini pregătirea viitorilor angajați, a contribuit la programe de ecologizare și împădurire în județ, iar anul trecut, a finalizat renovarea și modernizarea secției de pediatrie din cadrul Spitalului Victor Babeș.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Niste poluatori infecti. Cum naiba sa ii premiezi, ar trebui alungati de pe teritoriul orasului.