TIMISOARA. Doi elevi de clasa a XI-a ai Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti” au reusit performanta sa se claseze pe primul loc intr-o competitie la care au participat elevi din mai multe regiuni din tara, dar si din Bucuresti.
Competitia a fost organizata de Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic (C.N.D.I.P.T) si Romanian Coordination of Training-firms- R.O.C.T.H.
Reprezentantii Regiunii Vest la faza nationala a Competitiei Business Plan, care a avut loc la Bucuresti, in data de 7 mai 2015, au fost si in acest an elevii Colegiului Economic “Francesco Saverio Nitti”, elevi coordonati de profesoara Gheorghita Boe.
Elevii participanti Adelina Fometescu si Alexandru Farcalau sunt in clasa a XI-a si au reusit sa se claseze pe primul loc in competitie.
Ideea de afacere si planul de afaceri conceput si prezentat de copiii timisoreni au fost apreciate de juriu si de public, elevii demonstrand si proband practic competente antreprenoriale si abilitati de comunicare.
De asemenea, acestia au trebuit sa arate cum iau decizii de moment, cum isi asuma responsabilitatile, cum stau la capitolul gandire critica, autoorganizare si autoevaluare individuala.