TIMISOARA. Interventie mai putin obisnuita a pompierilor timisoreni! Acestia au fost chemati in mare graba de dascalii de la o scoala din cartierul Soarelui sa salveze un elev care a ramas blocat cu mana intre elementii unui calorifer din clasa.
Incidentul s-a petrecut la Scoala Generala 30 de pe strada Astrilor.
Elevul, un baietel de 6 ani, de la clasa pregatitoare, si-a prins mana si n-a mai reusit cu niciun chip sa o scoata. Colegii si invatatoarea au intrat in panica si au decis sa ceara ajutor la numarul de urgenta 112.
„A fost un incident atat de minor. Un elev din clasa pregatitoare, avand bancuta langa calorifer, si-a bagat in ora manuta intre elementi. Jumatate de ora ne-am chinuit cu totii, el spunea ca-l doare, ce sa facem, am zis sa chemam Salvarea. Caloriferul este cald. Salvarea a chemat pompierii si un pompier a zis sa tragem scaunul copilului mai aproape. Copilul si-a scos apoi imediat manuta„, ne-a spus un cadru didactic de la Scoala Generala 30 din Timisoara.
Din fericire, copilasul nu a patit nimic, sustine Aura Danielescu, inspector scolar general de Timis.
„Un copilas de clasa pregatitoare care sta cu scaunul aproape de calorifer s-a tot jucat si nu mai putea sa-si scoata cotul dintre elementii caloriferului. Colegii din scoala s-au chinuit sa-l scoata, nedorind sa-l raneasca pe copil au apelat la Salvare, care a apelat la pompieri. Au venit pompierii, au miscat putin elementii si i-au scos cotul dintre elementi. Nu are nimic copilul”, ne-a declarat Aura Danielescu.