Copilasul de 4 ani cu coronavirus, internat la Timisoara, a suferit nu demult un transplant. Transmite salutari din spital si ne indeamna sa-i fim alaturi. Video

TIMISOARA. Printre pacientii infectati cu coronavirus internati la Timisoara se afla si un copilas de numai 4 ani. Micutul Tudor Andrei este in salon cu tatal sau, de asemenea confirmat cu coronavirus.

Pustiul e in stare buna, iar medicii il trateaza cu cea mai mare atentie, data fiind varsta lui, dar mai ales faptul ca acesta a suferit un transplant in Italia in urma cu 3 ani. La inceputul lunii martie, parintii au mers cu el la un control obisnuit la Roma, iar la intoarcerea acasa, in Hunedoara, aveau sa afle ca micutul si tatal au amandoi COVID 19. Din fericire, sora mai mica si mama nu au fost infectate.

Tatal lui Tudor Andrei isi spune, pe scurt povestea, din salonul de la Spitalul Victor Babes din Timisoara unde asteapta sa se insanatoseasca.

Stiu ca nu e o veste foarte buna, suntem depistati pozitiv, eu si Tudor. Suntem bine, suntem internati la spital, la Timisoara. Pentru cei care inca nu ati aflat, nu e nimic grav. Am fost la Roma la control, toate bune, nu stim de unde ne-am procopsit cu virusul vietii, dar poate fi simpla iesire duminica seara cand am ajuns la Roma, sa ne luam o apa sau din vama. Nu ne putem gandi ca cineva ar fi vinovat pentru virusul acesta. Noi am plecat sambata din tara, am fost cu masina, am ajuns duminica la Roma, am coborat sa luam o apa, am stat la casa cu curte, nu am stat la bloc ca sa avem contact cu altii. Luni am fost la control, Tudor e bine, sunt trei ani si o luna de la transplant si lucrurile au decurs destul de normal. Marti dimineata am plecat spre tara, miercuri dimineata a fost mai problematic in vama, in Croatia am stat cel putin 100 de oameni si de acolo poate fi. In vama la Ungaria am stat cu trei persoane, nu as putea sa zic daca e sau nu pentru ca acolo am stat la distanta, iar la noi in tara unde din punctul meu de vedere e un haos, la vama, la Nadlac am stat o ora si un pic pentru ca o doamna draguta de la DSP nu a inteles situatia lui Tudor si a trebuit sa stam mai bine de doua ore, pana sa ne poata escorta. Am ajuns abia la 12 si jumate in Deva fara apa, fara apa calda la copii, noi am avut si fetita de 9 luni. A venit miercuri seara DSP, ne-au luat exudatul faringian, iar sambata dupa amiaza a venit vestea cea trista, ca eu si Tudor suntem pozitivi, Elena si Sara sunt negative, acasa, sunt in izolare la domiciliu. Multumim DSP Deva si tuturor celor implicati ca ne-au permis izolarea la domiciliu si nu carantina, asa cum se preconiza pentru toata lumea care vine din zona rosie. Multumim prietenilor pentru ca ne aduc provizii si tot ce avem nevoie la spital, sa nu ducem lipsa, coloram toata ziua, mai stam pe laptop, pe telefoane. Multumim tuturor celor implicati ca ne sustin, multumim spitalului ca ne permite sa primim pachete. Speram ca ne facem repede bine si plecam acasa„, a spus tatal lui Tudor Andrei, care a infiintat si o asociatie pentru a-si putea ajuta copilul care are nevoie in continuare de tratamente si dupa ce se va intoarce acasa. Detalii gasiti AICI.

Vezi mai jos harta in timp real a raspandirii coronavirusului in toata Romania, realizata de opiniatimisoarei.ro! DA CLICK si poti consulta numarul de infectati, de oameni aflati in izolare sau in carantina din fiecare judet!
Datele se actualizeaza odata cu raportarile Grupului de Comunicare Strategica.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. doamna draguta de la DSP si-a facut datoria punct

  2. Ironia e ca…in timp ce isteria mondiala si panica s-a declansat, nu am vazut/auzit o singura declaratie ferma a liderilor politici: o ancheta de unde a pornit, cine l-a pornit, ba chiar constat o morbida musamalizare a autoritatilor: sunt 6,500 de morti din 7,8 miliarde (holy fuck, e necesar sa fie zeci de milioane sa fie luat in serios sau cum?!?), e o raceala mai puternica, si alte balbaieli