Cozi kilometrice la iesirea din tara. Sute de TIR-uri asteapta sa intre in Ungaria. Video

TIMISOARA. Cozi kilometrice la iesirea din tara pe autostrada, la punctul de frontiera Nadlac II.

CITESTE SI: Inca 5 infectati cu coronavirus, confirmati la Timisoara. Sunt adusi din carantina la spital 

Sute de tiruri abia avanseaza, pe banda de urgenta, iar timpul de asteptare pentru a trece in Ungaria este mai mare de 3 ore.

„Se lucreaza pe 3 artere, timpii de asteptare sunt de 180 de minute, dar nu sunt probleme. Colegii din teren ne-au transmis ca in mod normal sunt multe TIR-uri care ies din tara si nu este o situatie deosebita. Pe sensul de iesire din tara nu se face control epidemiologic”, au spus pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Politiei de Frontiera Arad.

In cursul zilei de miercuri, Ungaria a declarat stare de urgenta. Asta inseamna ca a fost interzis accesul persoanelor venite din Italia, China, Coreea de Sud si Iran, cu exceptia cetatenilor maghiari, care odata intorsi in tara, trebuie sa se izoleze la domiciliu 14 zile.

Pentru aplicarea acestor masuri, a fost reintrodus controlul la frontierele cu Austria si Slovenia si, incepand de miercuri noaptea, vor fi suspendate cursele aeriene si cu alte mijloace de transport venite din aceste zone.

***

Va reamintim, marti seara, sensul de intrare in tara era blocat, dupa ce mii de oameni s-au intors din Italia. Fiecare dintre ei a trebuit sa completeze un formular cu datele personale si zonele din care vin, apoi au fost insotiti cu escorta spre centrele de carantina din tara.

CITESTE SI: Nebunie la frontiera. Vama Nadlac, blocata de romanii care se intorc acasa fugind de coronavirus. Autoritatile in alerta 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.