Criminalul care a ucis cu bestialitate doi batrani in apartamentul lor din Timisoara, trimis in judecata. Video

TIMISOARA. S-a finalizat ancheta in cazul crimei care a zguduit in vara Timisoara. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au intocmit rechizitoriul si l-au trimis in judecata pe Alexandru Andrei Minda, barbatul care la finalul lunii iunie a ucis doi batrani in locuinta acestora, aflata in vecinatatea Palatului Dicasterial din Timisoara.

CITESTE SI: Un mort si un ranit, dupa ce s-au rasturnat cu mopedul pe calea ferata 

Tanarul se afla de atunci in arest preventiv si este acuzat de omor calificat.

In fapt, s-a retinut ca in data de 27.06.2023, in intervalul orar 22:19 – 22:48, inculpatul ar fi intrat in apartamentul victimelor – doi soti, situat in Timisoara, cu acceptul acestora, cu scopul obtinerii unei sume de bani cu titlul de imprumut, insa pe fondul refuzului si a starii sale psiho-fizice, determinata de consumul de droguri, ar fi lovit victimele pentru a putea sustrage sume de bani si bunuri din apartament, iar in contextul in care a constatat ca fusese initiat un apel video de pe telefonul victimelor si exista posibilitatea sa fie identificat, i-ar fi ucis pe cei doi soti un cutit luat din mobila de bucatarie din casa, dupa care prin folosirea cutitului in scop de amenintare, si-ar fi asigurat scaparea si fuga de la locul faptei, in prezenta unor martori, avand asupra sa suma de bani de aproximativ 1300 lei, cele doua terminale mobile ale victimelor, cutitul si doua manusi din material textil, bunuri pe care le-ar fi luat din apartamentul victimelor„, au transmis reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, la finalizarea rechizitoriului in acest dosar.

https://www.youtube.com/watch?v=Eo3ThSB0zv0

Va reamintim, in seara de 27 iunie, tanarul Andrei Minda, care locuise in imobilul in care a ucis cuplul, avea inca datorii la intretinere. In seara cu pricina a mers la apartamentul in care locuia femeia ce era administrator alaturi de sotul ei. Aceasta a crezut ca vine sa isi achite datoria, dar barbatul avea alte planuri.

CITESTE SI: Legatura dintre criminal si batranii pe care i-a omorat la Timisoara. De ce i-a ucis? Video 

Criminalul a actionat cu o furie de neinchipuit. I-a batut si i-a injunghiat de mai multe ori pe batrani, apoi s-a apucat sa caute banii. Pe cand scotocea prin locuinta aflata langa Tribunal, a fost surprins de nepotul sotilor, care a venit intr-un suflet sa afle ce s-a intamplat, dupa ce fusese alertat de verisorul lui din Germania cu care batranii vorbeau la telefon marti seara cand ucigasul a sunat la usa. Minda s-a luptat cu nepotul si a reusit sa fuga cu 12.000 de lei.

Dupa doua zile de cercetari, timp in care au intocmit si un portet robot al asasinului si au vizionat o multime de imagini de pe camerele de supraveghere, politistii i-au gasit familia.

Jandarmi si politisti au facut si o serie de perchezitii intr-un bloc de locuinte si la o pensiune de langa fabrica de tigari, in zona Garii de Nord.


Au fost audiati parintii tanarului, care locuiesc in cartierul Iosefin. O buna parte dintre banuieli le-au fost confirmate de cele gasite in apartamentul familiei sale si aflasera ca acesta a venit la ei acasa, unde s-a schimbat de haine si mai apoi a plecat prin oras.

CITESTE SI: A fost prins criminalul care a ucis cu sange rece doi batrani la Timisoara. Unde a fost incoltit de politisti. Foto si video 

A fost doar o chestiune de timp pana cand l-au incercuit pe strada, in zona Garii de Nord din Timisoara. Barbatul nu a opus rezistenta.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.