Cristian Daminuta a revenit la Timisoara: Joc si fara bani la ACS Poli Timisoara

TIMISOARA. Odata cu venirea echipei AC Recas la Timisoara, a revenit pe stadionul Dan Paltinisanu si fostul jucator al lui Poli, Cristian Daminuta. El a jucat alaturi de colegii sai primele meciuri pe Dan Paltinisanu.

„A trecut o perioada foarte lunga, aproape 5 ani de cand nu am mai evoluat pe Dan Paltinisanu. Ma bucur ca am revenit, e un sentiment aparte cand evoluezi pe acest stadion. Eu astept de 2 ani sa joc pentru Poli, mi-as dori foarte mult sa ne putem indeplini obiectivul si sa promovam in Liga 1. Bineinteles ca vor mai fi discutii, dar din punctul meu de vedere, eu sunt suta la suta linistit, nu vreau niciun ban, vreau doar sa joc pentru Poli, am o datorie fata de fanii din Timisoara si sper sa nu-i dezamagesc”, ne-a declarat Daminuta.

El si-ar dori ca suporterii timisoreni sa nu aiba resentimente fata de el din cauza faptului ca a evoluat in trecut, pentru o perioada, la Dinamo.

„Fanii trebuie sa inteleaga ca am fost fortat sa plec si oricand isi doresc, pot avea o discutie cu ei fata in fata, deoarece sunt timisorean si sunt cel mai bucuros sa joc pentru Poli”, a completat fotbalistul.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.