Cu bani din PNRR, spitalul ‘fantoma’ din Calea Torontalului se transforma in Institutul Oncologic Timisoara. A fost semnat contractul. Video

TIMISOARA. Dupa ce la inceputul lunii ianuarie era aprobata cererea de finantare prin PNRR, pentru ca acesta sa devina institut oncologic, joi, la Timisoara, a fost semnat contractul pentru demararea lucrarilor.

Ministrul Alexandru Rafila si directoarea DSP Timis Florentina Radu au fost cei care au iscalit documentele, astfel ca incepand de acum pot porni procedurile pentru realizarea spitalului. De asemenea, au fost semnate contractele pentru construirea unei noi maternitati la Arad si a unui nou Spital Municipal la Lugoj.

Aici avem o oportunitate pentru Banat si cred ca exista toata nevoia si, pe de alta parte, toate resursele. Nu numai de natura materiala, ci si de natura resurselor umane inalt calificate care sa poata sa faca ca aceste 3 obiective de investitie si pe care as vrea sa le enumar: Institutul Regional de Oncologie Timisoara, Spitalul Muncipal din Lugoj, iar din judetul Arad o noua maternitate sa se concretizeze si daca astazi semnam contractele de finantare si nu sunt doar niste foi de hartie, in spatele lor sunt si sumele integrale pentru finantarea acestor 3 obiective, care nu sunt mici 2,5 miliarde de lei pentru aceste trei obiective. Jumatate la Institutul Oncologic din Timisoara si jumatate la celelalte doua obiective.

Eu nu am dorinta sa raman pana la finalizarea acestor obiective, care sigur va dura cativa ani, dar as vrea sa fiu sigur ca (…) aceste proiecte au inceput, si daca incep in mod efectiv aceste proiecte, ceea ce inseamna proiectare si constructie, cu siguranta ele se vor finaliza„, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sanatatii, la Timisoara.

Directia de Sanatate Publica Timis urmeaza, dupa finalizarea procedurilor birocratice, sa se ocupe de tot ceea ce presupune gasirea proiectantilor si a constructorului care vor transforma cladirea de pe Calea Torontalului intr-un institut oncologic la standarde europene.

Institutul Regional de Oncologie este o investitie foarte importanta, poate una dintre cele mai importante din zona de vest. Asa cum bine stiti, a fost un drum lung, greu. Din acest motiv, as vrea sa multumesc in mod deosebit domnului ministru Alexandru Rafila si domnului secretar de stat Alexandru Rogobete, fara ajutorul carora nu am fi reusit. Cu indrumarea si sustinerea acestora am reusit sa ajungem in momentul in care institutul oncologic din Timisoara sa fie un proiect realizabil. De asemenea doresc sa multumesc tuturor institutiilor publice din Timisoara care ne-au ajutat in toate actiunile premergatoare semnarii acestui contract, si nu in ultimul rand echipei de la Directia de Sanatate Publica, colegilor mei, care au muncit intens in ultimele luni si care vor munci in continuare ca acest proiect sa se realizeze si sa ajunga, la final, sa devina un spital„, a spus Florentina Radu, directorul Directiei de Sanatate Publica Timis.

Institutul Regional de Oncologie Timisoara se va amenaja pe Calea Torontalului, la iesire din oras.

Noul spital va deservi zona de vest a tarii si va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi, Ambulatoriu, zona de servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistica, endoscopie, explorari functional), bloc operator, terapie intensiva, laborator radioterapie, laborator medicina nucleara, centru pentru transplant medular si afereza celule stem).

Unitatea sanitara va avea, de asemenea, un centru pentru primirea urgentelor oncologice, si spatii de studiu si cercetare (sala multifunctionala, sali de studiu, sali de prezentari practice, birouri de studiu, etc).

Institutul de Oncologie de la Timisoara va costa 1.153.030.188 lei, cu TVA, finantarea fiind asigurata prin Planul National de Reconstructie si Rezilienta.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cat mai pot sa minta astia de la psd in frunte cu Rafila ? Banii din PNRR sunt pana in 2026. Este imposibil sa faca studii, proiecte, sa liciteze pentru constructor si sa finalizeze in 3 ani. Deci in 2026 vom vedea o noua cladire abandonata, doar putin mai lata

  2. Minciuni,minciuni si alte minciuni …mai bine faceam o campanie locala prin sms si altele si strangeam noi timisoreni banii ptr un spital fara sa mai stam dupa fraieri de la bucuresti.
    Statul la noi e degaeaba , numai pe furaciuni .

    Dă-mi un mic și dă-mi o bere/Eu votez, tu faci avere .

  3. Si asa sa fie, ruinele alea, plouate si prafuite de zeci de ani ar trebui darimate…vrei sa faci Oncologic cu zidurile alea mucegaite, pline de ciuperci ???
    Nu-s de meserie, dar, la oncologie(mai ales) ar trebui sa fie totul bec…desigur, e valabil si pentru restul spitalelor….

  4. Se poate face spitalul pana in 2026? Sigur ca da, daca se lucreaza repede. Ar trebui in 2 ani si jumatate construit daca se da drumul la proiect in vara asta. Legat de pereti si mucegai, se poate inlatura cu o raschetare profesionista si in plus mucegaiul (care este o ciuperca) se extinde daca este umezeala, odata ce nu mai este umezeala nu va fi o problema chiar daca raman spori in pereti. Ma pricep putini la ciuperci. O alta problema pe care o vad este ca, costa cam scump spitalul, preturile mi se par f mult umflate si acesti bani prin PNRR nu sunt gratisi. Nimeni nu iti da bani gratisi. Se plateste prin schimbare de legi in Romania. Prin faptul ca spitalul va avea contracte de intretinere, achizitii… cu firme din EU care contribuie la bugetul EU

  5. Cu cateva zile in urma a fost prezentata o stire la televizor despre rafuiala si accidentul in care au murit cativa tigani din clanul Carpaci.Interesat a fost ce a declarat reporterul.Clanul Carpaci detine mai multe imobile istorice in centrul orasului(asta stim cu totii) si recent au pus mana pe Spitalul Oncologic din Timisoara.
    Ce sa intelegem din declaratia aceasta???
    PSD-ul sustrage bani de la buget si mai nou din PNRR prin intermediul inerlopilor si al clanurilor tiganesti?
    Spitalul acela are sanse mari sa fie demolat dacat renovat!

  6. Este o mare minciuna.
    In primul rand Rafila a numito pe sanctionata asta la DSP Timis in luna mai anul trecut.
    In al doilea rand asta e interimara acolo inca.
    A treia chestia e ca DSP-urile sunt subordonate ministerului sanatatii.
    4. E ca si cum seful incheie contract de finantare cu subordonatul. Acolo trebuia sa fie consiliul judeteam.
    5. Nici DSP Timis si nici ministerul sanatatii nu au terenul pe care sa construiasca.
    Numai barfitoarea aia cu cioc si Hoț Rafila puteau sa faca asta.