Cu ochii pe Cupa Romaniei. Trei echipe din Timis se lupta pentru a ajunge in turul 3 al competitiei

TIMISOARA. 76 de formatii sunt implicate in mansa secunda a competitiei tuturor, Cupa Romaniei. Formatii din judet, din Liga 3, dar si din esalonul secund se lupta pentru a merge mai departe. Printre ele sunt si 3 grupari din judetul Timis care viseaza sa mearga cat mai departe in Cupa.

CSC Dumbravita intra direct din aceasta mansa si va avea meci greu acasa cu Soimii Lipova, castigatoarea Seriei a 8-a din Liga 3 din sezonul precedent. Cosmin Stan va debuta oficial pe banca echipei timisene, care a suferit multe schimbari in acest presezon. Este si un prilej de a vedea adevaratul potential al echipei.

Alta formatie care va debuta oficial in noul sezon este Avantul Periam. Timisenii trebuiau sa joace si in turul 1, dar adversarul Fortuna Becicherecu Mic a renuntat in a participa in competitie, deoarece nu avea inca un lot intreg in acel moment. Periam va juca acasa, si la fel ca Dumbravita va intalni tot o echipa din judetul vecin, Arad, Progresul Pecica.

CSC Ghiroda si Giarmata Vii va intalni in deplasare o echipa din Caras Severin, Progresul Ezeris, fosta adversa in C8. Pentru Ghiroda nu este primul meci din competitie, ea jucand si in primul tur, 2-1 cu invingatoarea Cupei pe faza judeteana, CSU de Vest Timisoara.

Partidele sunt programate sa se desfasoare in data de 11 august 2021, de la ora 17:30.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.