Cum arata Caroline Fernolend, femeia din Romania despre care se spune ca s-ar iubi cu printul Charles?

Printul Charles (65 de ani) vine des in tara noastra si datorita relatiei apropiate pe care o are cu Caroline Fernolend (50 de ani), o romanca de origine saseasca. Dar cum arata aceasta si cum l-a cucerit pe fiul reginei Angliei?

Caroline Fernolend coordoneaza, in cadrul fundatiei “Mihai Eminescu Trust”, un program de conservare a patrimoniului cultural din mai multe sate din Transilvania. Printul Charles, fiul reginei Angliei, este patronul spiritual al fundatiei infiintate in anul 2000, venind aproape in fiecare an in Romania.

De fiecare data, Charles a sosit fara sotia sa, Camilla Parker Bowles, cu care s-a casatorit in 2005. El este intampinat mereu de Caroline, ce il insoteste in vizitele pe care acesta le efectueaza prin satele transilvane.

Printul Charles, care a primit o casa in Viscri, satul Carolinei, se simte bine in compania romancei, cu care are o relatie speciala, aceasta fiind persoana cu care comunica cel mai mult pe timpul sederii sale in tara noastra.

Ceea ce Printul Charles a apreciat din primul moment la Caroline, pe care o cunoaste de aproape 15 ani, este implicarea ei totala si entuziasta in salvarea patrimoniului cultural si arhitectural al Transilvaniei, o zona istorica pentru care mostenitorul coroanei a facut o adevarata pasiune!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Citat din articol:
    „Dar cum arata aceasta si cum l-a cucarit pe fiul reginei Angliei?”
    Cum adica l-a „cucarit”? I-o fi umblat la „cuc” sau ce vreti sa spuneti?