Cum s-a schimbat Romania? Mai multi morti decat nou-nascuti, mai putine casatorii si mai multe divorturi. Vezi ce veste da Institutul National de Statistica!

Populatia Romaniei a scazut cu 6.802 persoane in luna februarie, cand s-au nascut aproape 13.500 de copii si au decedat peste 20.000 de persoane, informeaza, miercuri, Institutul National de Statistica (INS).

In februarie s-au nascut 13.486 de copii, cu 4.427 mai putini decat in ianuarie, si au decedat 20.288 de persoane, cu 1.950 mai putine decat in prima luna a acestui an.

Sporul natural provizoriu a fost negativ in luna februarie, de 6.802 persoane, la fel ca in luna ianuarie, cand a fost de 4.325 persoane. Numarul deceselor copiilor cu varsta sub un an, inregistrate in luna februarie a fost de 154 (11,4 copii sub un an la 1.000 nascuti-vii), rata fiind in crestere fata de luna ianuarie, cand a fost de 8,3 copii sub un an la 1.000 nascuti-vii„, se arata intr-un comunicat de presa al INS.

La oficiile de stare civila s-au inregistrat in februarie 3.840 de casatorii, cu 369 mai multe decat in luna ianuarie, iar numarul divorturilor pronuntate prin hotarari judecatoresti definitive si conform Legii 202/2010 a fost de 2.920, cu 1.631 mai multe decat in ianuarie.

Comparativ cu luna februarie 2012, in a doua luna a acestui an numarul nascutilor-vii a fost mai mic cu 2.064, iar numarul persoanelor care au decedat a fost cu 4.289 mai mic.

In februarie 2013 au fost incheiate cu 156 mai putine casatorii decat in aceeasi luna din anul precedent, iar numarul divorturilor a scazut, fiind pronuntate cu 110 mai putine.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.