Cum sa taiati factura de energie folosind sursele naturale. Specialistii dau solutii la Timisoara

Vine iarna si nu stiti cum ati putea sa platiti o factura mai mica pentru intretinere? Solutia ar putea fi cautarea unui furnizor de tehnologie in domeniul energiei regenerabile. Timp de trei zile, la Timisoara, are loc un targ unde se vor oferi raspunsuri  aplicate, produse si servicii  pe tema energiei regenerabile si eficientei energetice.

In zilele de 18, 19 si 20 noiembrie, Timisoara va fi gazda RoEnergy South-East Europe 2010, Targ International de Energii Regenerabile si Eficienta Energetica in Constructii, un eveniment ce va avea loc la Pavilion Expovest, Calea Lugojului 7, intre orele 9.00 si 17.30.

Manifestarea, constand in expozitii de produse si tehnologii, cat si in conferinte, promoveaza trecerea la folosirea energiilor alternative, ca mijloc inovativ de dezvoltare sustenabila. Din paleta RoEnergy nu lipsesc domeniile eolian, solar, biocombustibili, biomasa, autovehiculele hibrid. Evenimentul grupeaza 40 de expozanti, interni si internationali, respectiv trei zile de conferinte sub temele: Secretele eficientei energetice, Constructiile inteligente sfideaza criza si Bioenergie- cercetarea de astazi, energia de maine.

Puncte forte ale manifestarii vor fi prezentarea in premiera a unui soft de masurare a potentialului eolian, solutii energetice pe timp de criza, masina viitorului (autovehiculul hibrid), alternative viabile la combustibilii clasici si microhidrocentrale „la cheie”.

Targul poate fi si mediul de aflare a unor noi parteneri de afaceri pentru cei interesati de energia regenerabila.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.