Cum sa te folosesti de tot spatiul dintr-o locuinta! Intr-un apartament mic, spatiul reprezinta o adevarata problema

Amenajarea unei garsoniere de 40 de metri patrati sau a unui apartament de 50-60 de metri patrati poate reprezenta o adevarata problema, mai ales daca aveti foarte multe lucruri de folosit si de pus deoparte. Intr-o locuinta mica, fiecare locsor liber conteaza. De aceea, exista cateva reguli care, urmate, pot eficientiza spatiul folosit. Mai ales daca nu avem o boxa unde sa depozitam tot ce-am adunat de-a lungul timpului sau un balcon unde sa aruncam lucrurile inutile. Apelarea la un specialist, un designer de interioare, poate fi o solutie, dar mai intai putem incerca singuri sa obtinem mai mult loc liber in apartament.

In primul, cea mai importanta regula o reprezinta ordinea facuta in lucruri. Astfel, mai intai trebuie sa facem curatenie printre lucrurile personale. Orice credem ca nu vom mai folosi, aruncam! Nu are niciun rost sa pastram lucruri inutile, care ocupa spatiu. Din acest motiv, cursuri din facultate, manuale uzate, pe care nu mai avem intentia de a le folosi, obiecte stricate pe care am tot amanat sa le reparam, obiecte pe care ne gandim ca le vom folosi la un moment dat si asa mai departe, toate trebuie aruncate. Daca nu am reparat pana acum un obiect, nu-l vom repara nici de acum inainte. Prin debarasarea de aceste lucruri, facem o economie de spatiu imensa. Dar, in primul rand, am reusi sa facem ordine in lucrurile marunte pe care le aveam. in al doilea rand, obiectele vechi, prin praful adunat, pot reprezenta chiar un pericol pentru sanatatea noastra si a copiilor. Spatiul ocupat de acestea este vital. intr-o locuinta putin spatioasa, fiecare loc eliberat este un castig.

Al doilea pas pe care trebuie sa-l urmam consta in ordonarea lucrurilor care ne-au ramas. Astfel, de la cartile aranjate pe verticala intre rafturi (si nu pe orizontala), pana la organizarea foilor pe care le avem, marcate cu semne de carte de diferite culori, care ne ajuta sa le gasim mai usor cand avem nevoie de ele, fiecare aspect ce poate fi ordonat este un mare plus. Spre exemplu, hainele stau in dulapuri, impaturite frumos, pentru ca ocupa cam jumatate din spatiul pe cale l-am folosi daca ar fi aruncate. Hainele care nu sunt de sezon, precum si incaltamintea, le putem pune in pungi/cutii, pe care sa scriem continutul, astfel incat sa le putem gasi usor atunci cand le cautam. De asemenea, putem sa ordonam sertarele, cu toate maruntisurile: cabluri, DVD-uri, CD-uri, surubelnite, clesti, foarfeci, incarcatoare de telefoane etc.

A treia etapa de organizare este si cea mai grea: mobila. intotdeauna mai ramane cate un coltisor intre dulap si perete, intre canapea si fereastra, pe care sa-l putem fructifica. in astfel de locuri pot fi depozitate mai multe cutii cu lucruri precum: fierul si masa de calcat, cabluri de prelungitor, matura si farasul (daca avem balcon, e perfect), aspiratorul etc. in asemenea locuri pot fi puse articole sportive, precum schiurile sau snowboard-ul, bicicleta, echipamentul de tenis, mingea de fotbal s.a. Daca tot au mai ramas volume nearanjate, capsatoare nepuse undeva sau pixuri aruncate prin casa, o varianta o reprezinta rafturile suspendate. Un drum pana la magazin, niste rafturi pe dimensiunea camerei si, cu o bormasina, totul este ca si rezolvat. Ghivecele cu flori, obiectele decorative si alte asemenea lucruri de care te poti impiedica prin locuinta pot fi lesne asezate pe aceste rafturi.

Tactica amplasarii rafturilor suspendate poate fi aplicata in orice camera, fie ca este vorba de baie, fie ca alegem bucataria (pentru gramada de vase de toate marimile pe care nu mai stim pe unde sa le punem), fie ca le punem in camera de zi, careia ii putem oferi si un aspect estetic. Daca lucrurile stau intr-un singur loc si nu sunt imprastiate, amenajarea moderna a camerei face ca snowboard-ul ascuns in sufragerie intre perete si mobila sa nu para deloc deplasata, ci sa-i ofere locuintei un aer proaspat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.