Cum sarbatoresc altii Craciunul? Vezi ce traditii sunt in diferite tari ale lumii si ce obiceiuri ciudate au!

Arderea tapului in orasul Gavle din Suedia

Saci cu surprize ascunsi in zapada, pruncul Isus in stare naturala, maturi ascunse sau papusi Matrioska sunt doar cateva dintre obiceiurile altor popoare.

Sarbatoarea nasterii Domnului si Mos Craciun au denumiri diferite pe meridianele globului: finlandezii il au pe ”Joulupukki”, care ar veni din tinutul ”Korvatunturi”, taram care are forma unei urechi despre care se spune ca ar fi urechea cu care Mosul asculta sa afle daca copiii sunt cuminti.

”Christklots”, in Germania, reprezinta obiceiul de a arde un butuc toata noaptea de Craciun, care, conform traditiei, se crede ca ar apara casa de hoti si de nenorociri tot restul anului.

In Elvetia, butucul este cunoscut sub numele de ”Bouche de Noel”, in Anglia, ”Yule log”. In fiecare din cele patru duminici dinainte de nasterea lui Iisus se aprinde o lumanare, asezata intr-o cutie. Au loc procesiuni reprezentandu-i pe cei trei magi si nasterea lui Hristos.

In multe biserici din Italia sunt expuse iesle cu pruncul Iisus si magi de marime naturala. Un punct de atractie il constituie Irozii – un teatru popular cu scene, care, pe langa Irod, prezinta un mos cu barba lunga, cu cojocul intors, reprezentand bufonul romanilor, si o paiata cu clopotei la picioare, care poarta un bat nazdravan – in amintirea saltimbancilor chemati cu prilejul unor astfel de manifestari.

Arderea befanei in Italia

Tot in Italia, exista obiceiul ca, inainte de Mos Craciun, sa vina Baba Cloanta (Befana), calare pe matura ei, care verifica atenta cine a fost cuminte si cine nu. Ea este foarte buna cu copiii, se strecoara pe hornuri si lasa cadourile langa bradul impodobit.

In Austria, cete de copii strabat strazile colindand pe la ferestre. Piata de Craciun din Viena este atractia principala a sarbatorilor, desi Craciunul este celebrat mai ales acasa, cu o masa festiva si cadouri.

In Marea Britanie, una dintre traditii este ca elevii sa monteze, in scoli sau in biserici, piese despre nasterea Mantuitorului. In vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei insa in prezent se prefera costumele. Un alt obicei vechi este si acela de a atarna ciorapi de semineu in asteptarea cadourilor, in casa se atarna vasc, iar in jurul casei – crengute de brad. Anticii druizi credeau ca vascul poseda puteri magice si ca aduce noroc si prosperitate alungand spiritele rele. Faimoasa si tipica budinca englezeasca era numita ”hackin”, de la ingrediente. In secolul XVII, budinca de prune era pregatita chiar in dimineata de Craciun si era stropita cu brandy si flambata la servire.

Suedezii descopera surprizele de Craciun intr-un sac ingropat adanc in zapada.

In Grecia, masa de Craciun are in mijloc o paine traditionala, iar dupa ospat masa nu se strange pentru ca Iisus sa aiba cu ce-si potoli foamea.

In Venezuela, toate strazile din capitala Caracas sunt inchise in Ajunul Craciunului, pentru ca toata lumea merge la biserica pe patine cu rotile.

Groenlanda are asa-numitul Kiviak, obicei care presupune sa mananci o pasare moarta, care a stat ingropata cateva luni in pamantul inghetat. Totusi, in prealabil se scot maruntaiele putrezite.

In Japonia, de cativa ani, masa traditionala este alcatuita din preparate de la KFC! Japonezii prefera produsele acestui lant de fast-food datorita unei campanii de marketing foarte ingenioase realizata acum 40 de ani.

Norvegia are si ea un obicei ciudat: in seara de Ajun, oamenii isi ascund preventiv toate maturile, pentru ca spiritele si vrajitoarele rele sa nu poata calatori pe ele.

In orasul Gavle din Suedia exista o structura in forma de tap care este ridicata in fiecare an in preajma Craciunului, iar traditia prevede ca lumea sa incerce sa o arda din temelii, desi autoritatile locale incearca in fiecare an sa impiedice desfasurarea ritualului.

Celibatarele din Cehia trebuie sa mearga in timpul zilei afara, sa se aseze cu spatele la usa casei si sa arunce peste umar un pantof. Daca aterizeaza cu varful spre usa, inseamna casatorie in urmatorul an, iar daca va ateriza cu calcaiul spre usa, celibatul va continua.

Sinterklaas - varianta olandeza a lui Mos Craciun

Olandezii il asteapta pe ”Sinter Klaas” care vine pe un cal alb si lasa daruri in sabotii de lemn.

In Polonia, se pastreaza obiceiul ca, in cinstea stelei de la Betleem, masa de Craciun sa inceapa dupa ce apare pe cer prima stea ”Gwiazdka” (”mica stea”).

In Rusia, Mos Craciun (”Babuska”) este insotit de Alba-ca-Zapada (”Snegurocika”), iar copiii primesc prajituri si multe jucarii, printre care setul de papusi ”Matrioska”.

In Spania, darurile de Craciun sunt oferite de magi, care se deplaseaza in cortegii de curteni, cavaleri si lautari, iar in case si biserici exista iesle miniaturale care redau atmosfera nasterii Domnului.

In Islanda, tara ghetii si zapezii, vin treisprezece Mosi Craciuni! Cu treisprezece zile inainte de Craciun, primul Mos Craciun coboara din munti, ocoleste fiecare casa si apoi pune dulciuri in ghetutele copiilor, in vreme ce acestia dorm. Daca au fost cuminti, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri in plic (scratch cards), iar, daca au fost rai, sunt recompensati cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Mos vine in oras si tot asa pana la 25 decembrie cand primul Mos se intoarce la casa lui din munti, pe 26 cel de al doilea si tot asa pana pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numita si ‘Al treisprezecelea’ si este considerata de islandezi ultima zi de Craciun pentru ca, in aceasta zi, ultimul Mos Craciun se intoarce la casa lui.

In Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Craciunul, cea mai importanta sarbatoare a anului. Seara, in jurul orei 17.00, familiile pleaca la biserica pentru slujbe speciale in care se aprind lumanari la mormintele celor dragi. In Ajunul Craciunului, copiii asteapta sosirea lui Mos Craciun care pune mereu aceeasi intrebare: ‘Sunt cumva copii cuminti aici?’.

In multe culturi exista traditia Scenei Nasterii, dar in Spania, Portugalia si Italia este putin mai aparte. In aceste tari a devenit o traditie ca, pe langa cei trei magi, Maria, Iosif si pruncul Iisus, in Scena Nasterii sa mai fie inclus un personaj: o figurina care isi face nevoile si care poate fi chiar reprezentarea unei vedete. Printre cele mai cautate figurine sunt cele cu Barack Obama.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.