Daniel Toda, membru al Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor, solicita implicarea statelor UE pentru oprirea crimelor din Venezuela (P)

Încă din 2017, situaţia dramatică din Venezuela făcea înconjurul lumii. O ţară extrem de bogată în hidrocarburi (locul 1 mondial în privinţa rezervelor) şi care avea, la un moment dat, cea mai prosperă economie din America de Sud, a ajuns pe marginea prăpastiei datorită politicilor guvernelor de stânga şi a unei dictaturi care, parcă, nu vrea să se mai încheie.

Din păcate, alegerile recente au adus iarăşi în atenţia opiniei publice mondiale drama naţiunii venezuelene. Preşedintele Maduro, cel care ucide oameni şi se declară prietenul Rusiei, şi-a proclamat victoria la ultimele alegeri cu un procent modest: 52% din voturi. În ciuda solicitărilor celorlalţi candidaţi, autoritatea electorală a refuzat să facă publice listele şi documentele care să îi probeze victoria. În schimb, opoziţia afirmă că Edmundo González Urrutia a câştigat alegerile cu o diferenţă semnificativă. Iar dacă autorităţile se plâng că un atac cibernetic le-ar fi şters dosarele electorale, coaliţia democratică aflată în opoziţie a prezentat dovezi ale comisiilor electorale din care ar reieşi evidenta înfrângere a dictatorului.

Din momentul comunicării rezultatelor alegerilor, regimul Maduro ucide oameni, a făcut până acum mii de arestări arbitrare şi marchează cu “X” casele opozanţilor politici. Prietenul sud-american al Rusiei nu se va lăsa îndepărtat de la putere de protestele cetăţenilor. Instituţiile de forţă ale Venezuelei sunt în mâinile sale. Dacă guvernul său a raportat până acum 25 de morţi în urma protestelor, numărul acestora este, cu siguranţă, mai mare. Şi va continua să crească dacă presiunea diplomatică asupra Caracasului nu sporeşte” explică situaţia Daniel Toda, membru al Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor.

Solicitarea deputatului REPER de Timiş este clară şi urgentă: “Este datoria tuturor guvernelor ţărilor occidentale să crească presiunea politică şi diplomatică asupra guvernului venezuelean. Nu putem tolera uciderea cetăţenilor care îşi cer drepturile. Nu putem permite perpetuarea la putere a unui dictator criminal. Ar fi o mare greşeală să închidem ochii în faţa abuzurilor regimurilor autoritariste. Valorile democratice trebuie apărate, altfel întunericul tiraniei se va întinde, la un moment dat, şi asupra statelor care încă se numesc democrate.”

În viziunea deputatului Daniel Toda, lumea este deja împărţită în două axe: Rusia şi Iranul susţin extremiştii de pe întreg mapamondul, în vreme ce “lumea liberă” este datoare să ajute democraţia şi mişcările democratice din întreaga lume.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Inca unul care are nevoie sa plateasca ca sa publice un articol. Cum stiu unii ce se intampla in Vnezuela, dar nu e nimeni in stare sa explice coruptia si ce se intampla in Timisoara ? Nu am auzit pe nimeni sa fie interesat de Venezuela. Cand o sa postez un articol in care sa analizezi coruptia din Timisoara ? Niciodata ?

  2. Foarte multe persoane moraliste sunt si au fost in USR. Numai unul si unul. USR sta pe un butoi de pulbere. Coruptia a ajuns la nivele incredibile. USR a ajuns sa fie perceput ca fiind mai corupt decat PSD si PNL.

  3. Câți bani a îngropat clovnul ăsta în articole plătite care să menționeze ca el e de la Reper, doar ca să schimbe partidul pe ultima sută. Cred ca îl ustură rău deșteptăciunea :))))))