De ce nu se pot muta primele familii in Muzeul Satului din Timisoara, sa traiasca precum in Evul Mediu? Iata necazul din casute!

TIMISOARA. De mai bine de cinci ani se incearca la Muzeul Satului Banatean din Timisoara realizarea unui  proiect in care familii (sot, sotie, eventual si copil/copii) sa traiasca asa cum o faceau inaintasii de pe aceste meleaguri, in perioada medievala. Sa foloseasca unelte din acea perioada, sa faca focul in curte, unde sa gateasca, si sa nu utilizeze niciun fel de tehnologie din zilele noastre.

Traiul acestor familii ar trebui, conform proiectului, sa poata fi vazut indeaproape de turistii care viziteaza acest muzeu. Un proiect asemanator ar urma sa fie realizat si la Muzeul omolog din Szeged, Ungaria.

Numai ca proiectul de la Timisoara bate pasul pe loc de ani buni. Chiar daca au fost deja ridicate casele unde urmeaza sa traiasca familiile si chiar s-a facut o selectie sau chiar mai multe (din lipsa de concurenti) a oamenilor care sa locuiasca aici, iata ca acum a aparut o alta problema: casele sunt goale, nu au mobilier si celelalte lucruri necesare.

Este vorba de 4 locuinte: romana, maghiara, germana si sarba.

Muzeul Satului Banatean 29

La nivelul partenerului 2 care este Muzeul Satului Banatean am derulat de 4 ori o procedura de cerere de oferta in cadrul sistemului de achizitii publice pentru achizitionarea acelor echipamente traditionale: piese de mobilier, decoratiuni interioare, articole de bucatarie si articole specifice anexelor deja construite si nu am reusit pana in prezent sa obtinem vreun rezultat in cadrul celor patru proceduri de aproape un an de zile. Casele sunt 100% finalizate si momentan sunt goale, acest lucru punandu-ne mari probleme de a implementa conceptul de Muzeu Viu si de a-l pune in opera la nivelul Muzeului Satului”, a declarat Bogdan Mihaescu, manager de proiect in cadrul Agentiei de Dezvoltare Economica Timis.

Motivele tin, spune managerul de proiect, de complexitatea caietului de sarcini si dificultatea firmelor de a asigura obiecte traditionale facute noi, dar care sa aiba un design traditional.

Astfel ca s-a gasit o solutie: caietul de sarcini a fost impartit in categorii si se va face achizitie directa, fara licitatie.

muzeu-buzias (23)

Solutia noastra a fost, si acum am cerut la Autoritatea de Management, sa impartim acel caiet de sarcini in mai multe categorii de obiecte si sa mergem  pe proceduri de achizitii directe. Dar asemenea impartiri ale liniilor de buget ale proiectelor cu finantare europeana, de obicei nu prea se aproba, dar, fiind un caz special, am obtinut aceasta aprobare”, a mai spus Mihaescu.

Asadar, daca toate cele trebuincioase vor fi cumparate, cei desemnati sa traiasca in casele amenajate la Muzeul Satului Banatean se vor putea instala in gospodarii si le vor arata turistilor cum arata traiul fara curent electric, fara gaz, televizor, tableta ori telefon mobil.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.