De la 2-0 cu Rapid la 0-2 cu Dejul. Politehnica Timisoara, pe tobogan in campionat

TIMISOARA. Divizionara secunda Politehnica se afla in criza, dupa inca un esec in campionat. A fost 0-2 la Dej, cu nou-promovata Unirea, intr-un joc in care rezultatul final a fost stabilit inainte de pauza.

CITESTE SI: Au jucat cu un om in plus timp de o ora, degeaba. Ripensia Timisoara, doar remiza alba cu Buzaul 

Poli a avut o mare ocazie in debutul jocului, dar Gerbi a trimis peste poarta dupa un assist de la Ursu. Apoi, gazdele au deschis scorul in minutul 21. Manole a trimis dintr-o lovitura libera acordata usor, mingea a fost deviata din spatele unui coleg, iar Frasinescu a saltat balonul peste Harrison, iesit in intampinare, balonul a fost respins de undeva de pe linia portii, iar steagul a fost ridicat de la margine. Arbitrul Andrei Titii a acordat gol pentru gazde, desi nu este clar nici acum daca balonul a intrat sau nu in poarta.

Peste un sfert de ora Blaj, aflat pe linia de fund, a obtinut un penalty dupa o interventie a lui Mera. De la punctul cu var a transformat Manole, cu un sut in dreapta lui Harrison, care intuise directia, dar nu a putut opri balonul.

Politehnica a avut apoi mai mult posesia, dar nu a gasit solutiile potrivite in atac. Ursu, cu un sfert de ora inainte de final, aflat in unghi in interiorul careului, a avut una dintre ultimele actiuni notabile ale partidei, ramasa insa fara rezultat.

Asa cum ne asteptam, a fost un joc dificil, in primul rand pentru ca a venit la o distanta foarte mica de jocul cu Rapid, in care consumul de energie a fost foarte mare. Am inceput bine jocul, am avut o ocazie imensa, la 0-0, la o actiune a lui Ursu si o ratare a lui Gerbi, din pozitie foarte foarte buna. Apoi, am primit doua goluri. Unul dintr-o lovitura libera care, din punctul meu de vedere nu a existat. O minge deviata si dupa aceea si o pozitie suspecta de ofsaid. Nu as vrea sa ma pronunt, as vrea sa vad faza, dar clar din punctul meu de vedere nu a fost fault la acea lovitura libera. Si la scurt timp… un penalty. Am incercat sa revenim in joc in repriza a doua. Din pacate chiar daca in majoritatea timpului am stat in jumatatea adversa, nu am reusit sa ne cream ocazii clare de gol. Am avut o bara, la lovitura de cap a lui Mera, dar si la aceea s-a dictat fault in atac, un fault care din punctul meu de vedere nici n-a existat”, a spus dupa meci, Nicolae Croitoru, antrenor principal Politehnica Timisoara

După acest nou esec, echipa banateana ramane pe locul 15, cu zece puncte dupa 12 partide din Liga 2. Urmatorul joc al Politehnicii va fi sambata viitoare, pe teren propriu, cu Selimbar.

Politehnica: Harrison – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – D. Radu (46, Birnoi), Lazar (71, Zaluschi), Ignea, D. Andrei – Ursu, Gerbi (46, Hategan; 78, Bocsan). Antrenor: Nicolae Croitoru.

Foto: Arhiva

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.