De la branzeturi traditionale la fineturi cu ciuperci si piper, in piete din Timisoara. Cum a reusit un banatean sa-i bata pe olandezi cu propriile arme?

TIMIS. Daca multi dintre noi se plang ca branzeturile din supermarket nu au aproape nimic in comun cu gustul casului sau cel de telemea, facute la stana sau in gospodarie, altii prefera sortimentele ceva mai sofisticate, cu ingrediente care le dau un gust aparte, precum ciupercile, maslinele, mararul sau boabele de mustar. Iar cei care stiu sa fabrice si felurile traditionale si pe cele „de nisa” se bucura de succes in randul clientilor.

Florin Vascu, din Dinias, comuna Peciu Nou, a inceput sa se ocupe de cresterea animalelor in urma cu mai bine de zece ani. La inceput a avut trei vaci. In loc sa vanda laptele unui procesator, l-a livrat direct acasa celor care doreau marfa proaspata si buna. Toti banii castigati i-a investit apoi si a cumparat din ce in ce mai multe animale, pana cand productia de lapte a fost suficienta pentru a incepe sa fabrice branzeturi cu gust savuros. Si-a castigat rapid faima si, odata cu ea, din ce in ce mai multi clienti. A ajuns sa detina acum peste 100 de vaci, iar branzeturile le distribuie in cele doua puncte de vanzare din Timisoara, unul in Piata Doina si celalalt in Piata Girocului.

„Productia, la ora aceasta, de la 50 de animale pe care le mulgem – restul sunt tineret – ajunge la 800…850 de litri de lapte pe zi. Avem si oi, dar mai putine. O sa accesez si fonduri europene…. Pana acum ne-am descurcat cu fonduri proprii, cu subventii. Toata treaba este sa ai circuitul inchis, sa poti sa-ti vinzi produsul final asa incat beneficiul sa-ti vina tie. Daca vindeam productia, nu cred ca rezistam, cred ca as fi inchis, pentru ca preturile la achizitie sunt foarte mici . Asa, toata munca se fructifica, nu ramanem niciodata cu stocuri…” spune pentru opiniatimisoarei.ro Florin Vascu.

La ora actuala tot laptele colectat este prelucrat intr-o hala care-i apartine, fiind transformat in branzeturi, unt, smantana. Iar daca la inceput vindea laptele din usa in usa, acum cererea de branzeturi bune e atat de mare incat ii mai trec pragul doar consatenii, mai ales atunci cand au o nunta sau un botez si vor branza proaspata in cantitati mari. In rest, toata productia merge „la oras”.

Printre branzeturile care l-au facut faimos in randul clientilor fideli se numara cascavalul. Printre cei care-l cauta pe Florin Vascu acasa, ca sa fie siguri ca nu raman fara cateva roti de cascaval bun se afla si multi oamnei care vor sa le duca in straintate, copiilor, cateva imbucaturi din faimosul produs. Asa se face ca a asjuns cascavalul lui nea Vascu si in Olanda.

„Pot sa ma laud ca le-a placut olandezilor mai mult decat cascavalul lor. Chiar daca sunt specialisti, la ei acasa … Asa ca ajunge cascavalul meu si in Olanda”,  mai spune fermierul din Dinias.

Cascavalul este deseori imbunatatit cu tot felul de ingrediente: marar, masline, piper, mustar sau ciuperci. Pentru ca e marfa mai scumpa, nu se fabrica tot timpul, ci mai ales atunci cand participa la targuri si expozitii, acolo unde cumparatorul scoate cu mai mult usurinta un ban in plus ca sa guste o specialitate deosebita.

Si tot dupa o reteta speciala, adusa din zona Brasovului, prepara casul afumat, o alta delicatesa cu un gust incredibil de fin. Se fabrica de obicei in decembrie, atunci cand solicitarile pentru mesele de Craciun sau Revelion il fac extrem de bine vandut.

„Reteta ne-au adus-o niste oameni din zona Brasovului, dar i-am dat noi un specific al nostru. E vorba si de afumarea lui, totul este mai special”, nu se indura Florin Vascu sa dezvaluie mai mult din secretele retetei care l-a facut faimos.

Iar daca retea casului afumat ramane o taina, cea a succesului produselor sale pe piata e repede dezvaluita.

„Ma trezesc dimineata la 5 si 20, si pe la 11 si jumatate seara ne culcam. Nevasta mea face doua sarje de cas, numai seara, pentru ca ziua  suntem ocupati, cu vanzarea, cu munca la camp, la animale, tot felul de lucrari la ferma. Aici e foc continuu, nu avem nicio o zi de pauza, nici macar duminica. In concediu nu am mai fost de 13 ani. E nevoie de timp, rabdare si constiinta, ca ceea ce cladesti se face in ani de zile”, mai spune pentru opiniatimisoarei.ro Florin Vascu.

Au fost insa si momente in care s-a gandit sa renunte si confirma spusele unui medic de la Bucuresti, intalnit prin drumurile sale, care i-a explicat ca, alaturi de minerit, munca pe care o depune el este printre cele mai solicitante meserii. De vreo zece ori l-a batut gandul sa lase totul balta dar, pe de alta parte, si-a pus intrebarea ce se va intampla cu animalele, cu ferma, cu munca lui …. asa ca a continuat. Dincolo de iernile grele – in care nu reusea sa ajunga pana la ferma – de inundatii,  de veri prea secetoase.

Acum este bucuros ca, exact atunci cand se gandea ca poate productia va deveni prea mare, a crescut si numarul clientilor. Asta pentru ca din ce in ce mai multe lume apreciaza gustul autentic al produselor fabricate in mod traditional, in Banat.