De la Liga a III-a, la primul gol in Liga I. Alin Seroni: ‘Viata mea s-a schimbat foarte mult in ultimul timp’

Daca in urma cu un an si jumatate juca in Liga a III-a pentru AC Recas, acum Seroni a ajuns unul din oamenii de baza ai Timisoarei in Liga I. Fundasul a marcat pentru ACS Poli la Brasov, primul sau gol in esalonul intai, dar nu s-a putut bucura pe deplin de reusita, echipa banateana fiind invinsa(1-2).
” A fost un sentiment placut, mai ales ca de mic imi doream sa marchez in Liga I. M-am bucurat pe moment de gol, apoi m-am
concentrat la meci, stiam ca mai este destul timp de jucat si se poate intampla orice. Asa a fost sa fie insa, sa pierdem si sa nu ma pot bucura pe deplin”, a spus Seroni, care a dedicat prima sa reusita in Liga I mamei sale dar si directorului sportiv al clubului timisorean, Petre Musat. „Am avut un mesaj pregatit pentru domnul Musat, a fost ziua lui si am stabilit ca cine va marca sa mearga la banca si sa ia tricoul. I-am dedicat golul si mamei mele, pentru ca a fost si ziua ei in 21″, amarturisit Seroni.
Fundasul  a reusit doua promovari consecutive in ultima perioada, mai intai, ajungand in Liga a II-a cu AC Recas si apoi in Liga I, cu ACS Poli: ” Viata mea s-a schimbat mult in ultimul timp si cand merg acasa simt asta. Nu se astepta nimeni sa ajung in Liga I, nu a avut nimeni incredere in mine, dar e bine pentru mine ca le-am dat la multi peste nas, cum se spune. Imporant e sau fiu acelasi, sa raman la fel de modest, sa ma pregatesc la fel de bine pentru ca nu se stie in viata unde poti sa ajungi. Momentan sunt la Timisoara si vreau sa-mi fac cel mai bine treaba aici”, a spus Seroni.
Jucatorul lui ACS Poli a recunoscut ca cele doua infrangeri consecutive inrtegistrate in ultimele etape, acasa cu FC Botosani si in deplasare, cu FC Brasov au lasat urme la echipa:„Suntem putin cu moralul la pamant. Am inregistrat a doua infrangere consecutiva la un adversar la care parerea mea este ca puteam sa scoatem puncte. Dar sper sa ne revenim, avem trei saptamani de pauza si apoi mergem la Vaslui. Ne prinde foarte bine aceasta pauza, trebuie sa ne pregatim bine in aceste saptamani, aminteles ca o sa avem si un amical la Resita, trebuie sa il tratam foarte serios chiar daca e doar amical si sa pregatim asa cum trebuie meciul de la Valui”, a spus Seroni, care pune infragerile aparute mai mult pe lipsa de concentrare : „Eu zic ca
echipa e pe un drum bun, avem posesie, atacam, nu poti sa zici ca jocul nu  merge. Poate sa fie concentrarea de moment o cauza a acestor ultime rezultate, poate nu tratam suficient de bine fazele in momentul respectiv. Insa tot noit trebuie sarezolvam aceasta situatie. Eu nu comentez ce zice lumea, noi avem familia noastra, suntem un grup unit si trebuie sa trecem peste aceasta perioada, peste aceste infrangeri. Antrenorul ne-a spus sa tinem capul sus ca suntem pe un drum bun, cum am fost cu fruntea sus cand am castigat 10 puncte in primel 4 etape, asa trebuie sa mergem si acum, ca asa e in fotbal, mai si pierzi, mai faci si egal si trebuie sa stii cm sa tratezi fiecare moment, cat de mult a te bucuri la victorii si cat de suparat sa fii, la infrangeri”, a mai spus fundasul.
Alin Seroni alaturi de Cristi Scutaru a fost cuplul de fundasi centrali pe care Velcea a mizat in meciurile jucate pana acum in Liga I, iar cei doi nu l-au dzamagit pe tehnician: „Ma inteleg foarte bine cu Scutaru, vorbeste mult cu mine si asta imi da multa incredere. De fapt, ma inteleg bine cu toti cei din linia de fund. Eu sunt mai putin vorbaret, trebuie sa mai lucrez la lucrul asta, pentru ca si in fotbal comunicarea e foarte importanta”, a marturisit Seroni, care a vorbit si despre colegii sai din poarta:’ Si cu Coca m-am simtit in siguranta, dar Nuno Claro are o experienta, are meciuri in Liga Campionilor, trei titluri, Cupe, Supercupe, stie sa vorbeasca bine cu noi. Nu pot sa spun de Coca ca nu e ok, parerea mea e ca si el e un portar talentat, acum e intr-o perioada mai proasta, dar sper sa treaca peste, sa-si revina, in viata oricine poate sa greseasca si mai ales la un meci de fotbal. Am vazut si la Tatarusanu ca a gresit la medias si el joaca la steaua. Asta e in fostbal, astazi esti tu, maine e altul, trebuie sa tina capul sus si sa mearga mai departe ca vine alt meci si tot asa”, a conchis Seroni.
Danciulescu, cel mai periculos adversar
Seroni a debutat in Liga I la meciul cu Dinamo, iar apoi a fost titular meci de meci. „Pentru mine e o provocare sa joc in Liga I. La meciul cu Dinamo, care a fost si primul meci am avut emotii, dar pe parcurs au trecut emotiile si ma concentrez la ce trebuie sa fac la fiecare faza. Am muncit m-am pregatit bine, ii multumesc lui domn profesor ca mi-a dat incredere sa joc, sper ca nu am dezamagit lumea din Timisoara. Se simte ca e altceva fata de cum jucam in Liga a II-a sau a III-a, sunt alti jucatori,alta experienta, sunt multe lucruri noi”, a spus Seroni, care a marturisit ca dintre atacantii pe care i-a intalnit pana in prezent, Ionel Danciulescu de la Dinamo i sa parut cel mai periculos. „Cel mai periculos mi s-a parut Danciulescu, a stiut cum sa ma scoata din zona centrala, sa ma traga in centru, pentru mine e cel mai bun atacant al Romaniei si ma bucur ca am avut ocazia sa il tin ca si adversar”, a marturisit fundasul, care astepta si duelul cu atacantii Stelei:’Am si zis cand am promovat ca imi doresc mult sa joc contra Stelei ca sa vedem la ce valoare suntem fata de ei’.
„Pentru mine cea mai mare surpriza e FC Botosani’
Seroni se asteapta sa apara mai multe rezultate surpriza in acest sezon de Liga I.„Deocamdata, pentru mine, cea mai mare surpriza e FC Botosani. Sa aiba un sut pe poarta si sa nu ai un corner in 90 de minute si sa nu ajungi de mai mult de patru ori in careul advers si sa castigi 1-0 la Timisoara, asta nu stiu ce noroc sa fie. Si acum, am vazut in meciul cu Vasluiul, la fel s-a intamplat, un sut pe poarta si castiga. Eu nu stiu ce sa cred, cum e fotbalul. O sa mai fie multe surprize in Liga I, echipele mici pot sa puna probleme la echipele mari”, a spus Seroni.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.