De la ruina la complex sportiv de peste 1 milion de euro, la Timisoara, pentru sute de copii care se antreneaza in conditii grele si fac performanta. Video

TIMISOARA. Sute de micuti de la grupe de baschet si volei se antreneaza zilnic intr-o sala depasita din toate punctele de vedere, care se afla intr-un complex sportiv din Timisoara. Tinerii ar putea beneficia in curand de o sala moderna, dar si de locuri de cazare ca in Vest.

Sala Mircea Albu din complexul CSS Bega a fost data in folosinta inca din 1950, iar de atunci a avut parte de schimbari minore. De aici au plecat de-a lungul anilor sute de sportivi catre marea performanta, iar in zilele noastre micutii continua sa se pregateasca in batrana sala, in conditii asemanatoare cu cele din urma cu o jumatate de secol.

Conducerea Clubului Sportiv Scolar Bega a intocmit documentatia necesara pentru ca o parte din intregul complex sa poarta intra cat mai repede in reparatii. Oficialii banateni s-au gandit la accesarea de fonduri europene pentru refacerea complexului, insa acest lucru nu este deocamdata posibil, axa de finantare nefiind deschisa.

Astfel ramane doar varianta atragerii de fonduri de la Ministerul Educatiei. Clubul timisorean a pus la punct intreaga documentatie si a trimis-o catre minister, iar in 2019, daca ajutorul de la Bucuresti va veni, se va trece la treaba. Conform expertizei tehnice facute de specialisti, clubul ar avea nevoie de 1 milion de euro pentru renovarea completa a salii, insa si alti 500 de mii pentru renovarea cladirii in care sunt cazati micutii sportivi.

Renovarea salii este cea care ar avea prioritate. Prin acoperisul acesteia apa se strecoara la fiecare ploaie, si cu toate ca nu este frig in sala, la temperaturi scazute cate un calorifer cedeaza. Si sistemul de iluminat este unul invechit si lasa de dorit, iar la cele doua capete ale salii mai multe geamuri s-au spart odata cu trecerea anilor.

S-a ajuns intr-un moment in care noi credem ca este cazul sa se schimbe ceva. Nu pentru ca noi ne dorim sa se schimbe pentru ca datorita faptului ca sunt activitati sportive de dimineata pana seara, 7 zile pe saptamana, sala s-a deteriorat. De fapt majoritatea cladirilor in care noi functionam s-au deteriorat, banii au fost prea putini pentru a se face ceva. Ce am reusit noi sa facem? Am facut documentatia necesara implementarii unui proiect, sau sa dam drumul la executie daca avem finantare de la minister. Ce se doreste la aceasta sala este sa aratam o sala cu adevarat moderna, pentru a pregati copiii in siguranta si a avea rezultate in sportul de performanta. Nu se mai poate face sport de performanta in conditii de anii 50-60. Toate tarile au evoluat, au facut progres, si-au adus instalatii sportive noi, si-au marit suprafata si bazele sportive. Noi ne dorim intr-un final ca aceasta sala sa arate de nivelul anilor in care traim, sa putem conucra cu sportivi din alte tari care se pregatesc la fel de mult ca noi, dar ii ajuta conditiile de pregatire. Vor trebui schimbate majoritatea instalatiilor, acoperisul, ca ploua, suprafata de joc. Conform documentatiei tehnice cam toata sala va fi modificata„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Mircea Bologa, director al CSS Bega Timisoara.

Din punct de vedere sportiv marea problema este insa parchetul, care a fost ultima data inlocuit in 2007, iar ultima interventie importanta la acesta s-a facut in 2012. Acum, multe bucati de parchet sar pur si simplu, in alte zone este denivelat. Podeaua este o problema pentru oricare dintre grupele de copii care se pregatesc aici.

Este frustrant sa nu ai conditii optime. Rezultate sunt, performante foarte bune, ne dorim si noi sa ne antrenam ca alte echipe din tara sau din spatiul european. Iluminatul este foarte slab, este frig in sala, daca ploua punem carpe peste tot, antrenamentul este compromis. Ne rugam, daca luam vreun turneu, sa avem vreo etapa, sa nu ploua pentru ca astfel pierdem meciul la masa verde. Parchetul este impracticabil. Orice minge la 1 metru, 2 metri o pierzi din dribling din cauza podelei. Sunt meciuri in care pierdem mingi si copiii sunt nevinovati ca primesc un cos pentru ca raman fara minge. Nu ne putem antrena in conditii optime. Ne dorim si noi sa avem conditii in care sa plecam multumiti si fericiti de la antrenament„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Vera Gavrila, antrenor de baschet la CSS Bega Timisoara.

Pana la intrarea in lucrarile de modernizare, sala CSS Bega, care poarta numele fostului antrenor de baschet Mircea Albu, aici se vor mai juca meciuri de copii si juniori. Un turneu de baschet rezervat grupei sub 16 ani este programat chiar in acest final de saptamana. Tot in weekend, sala este si gazda meciului din liga secunda de volei feminin dintre CSU Poli Timisoara si CSM Sighetu Marmatiei.

Nu a fost uitat nici stadionul CSS Bega

Planurile pentru complexul sportiv de la CSS Bega nu se limiteaza insa doar la sala de sport si cladirea in care sunt cazati sportivii, ci in viitor urmeaza sa fie pus la punct si stadionul.

Acesta a avut parte de lucrari de renovare si in priomavara lui 2017, asa cum v-a prezentat si opiniatimisoarei.ro intr-un articol, pe care il puteti citi AICI.

Aici, pe langa modernizarile la terenul de joc, ar putea aparea in viitor si terenuri de antrenament.

Vom vrea sa construim o tribuna modulara, sa schimbam niste banci de rezerva, sa facem imprejmuirea, sa amenajam niste terenuri de antrenament suplimentare pentru copii, in paralele cu terenul, pentru ca avem suprafata, dar nu avem posibilitati financiare deocamdata. Idei sunt, progresiste si de nivel european„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, directorul CSS Bega, Mircea Bologa.

Pe terenul de fotbal din complex fac antrenamente micutii sportivi de la rugby, dar si fotbalistii, iar din cand in cand evolueaza si echipa de fotbal american Timisoara 89ers.

VIDEO: Remus Gradinariu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Domnul ziarist putin mai multa documentare…sala a fost data in folosinta in anii ’80 nu in anii 50’…confundati CSS BEGA cu Complexul Sportiv Bega unde e bazinul -(adminisrtat de primarie)

  2. Din titlu crezi ca s-a facut ceva sau ca se incepe constructia. Dar cand citesti, practic e o dorinta si se va face „daca ajutorul de la Bucuresti va veni”. Cate dorinte au fost trimise la Bucuresti si s-au materializat?

  3. Nu mai aruncati aiurea cu cifrele!!! Sala de sport din poze NU a fost data in folosinta inca din 1950, ci a fost construita abia in prima jumatate a anilor ’80, sub ochii mei, care mergeam vis-a-vis la gradinita.

  4. Trist , asta prinde avioane , sala a inceput in 1980 si s-a dat in folosinta in 1983 si asta cu capul mare e si mai trist nici el nu crede ,

  5. Asta nu e sala sportiva din Circumvalațiunii? Parca era si Cinema Dacia in apropiere.

  6. Cereti 1,5 milioane € de la Ministerul Educatiei? Astia nu au bani sa obtina autorizatia sanitara in scoli. Iar Consiliul Judetean va obtine voturi daca va construi o noua Sala Polivalenta, renovarea acestei baze sportive nu aduce voturi. Cu regret, dar asta e.