Debutul bun de campionat obliga. Un jucator de perspectiva a semnat cu Politehnica Timisoara

TIMISOARA. „Echipa suporterilor” a inceputr excelent sezonul, cu 7 puncte obtinute din 9 posibile, dar asta nu inseamna ca transferurile s-au oprit. Din contra. Politehnica Timisoara a ajuns la un acord cu un nou jucator de perspectiva. Mijlocasul Rares Toader (17 ani) va evolua pentru echipa banateana in sezonul 2020-21, sub forma de imprumut de la FCSB.

Rares Toader s-a nascut pe 18 ianuarie 2002, la Calarasi, unde a inceput fotbalul la echipa locala cand avea varsta de 7 ani. Florin Raducioiu l-a remarcat la o actiune a lotului national U15 si astfel s-a mutat la Academia de Fotbal Atletico Madrid Bucuresti. A evoluat la juniori B pentru Metropolitan Bucuresti iar in editia 2017-18 a fost in lotul Elite U17 al Rapidului. In sezonul trecut a fost componentul echipei CS Universitatea Craiova II, debutand la nivel de seniori in Liga a III-a. Iar la inceputul acestui an a fost transferat de catre FCSB. Rares e mijlocas central, dar poate evolua si in alte pozitii din zona axului central, inclusiv in defensiva.

Tanarul jucator na vorbit despre primele sale impresii din postura de jucator al Politehnicii. „La inceput am fost mai tacut, cand am vazut atatia seniori cu experienta la Politehnica. Precum Scuti, Mera, Bogdan Vasile sau Munteanu. Am mai vorbit cu Vasile despre cine a mai ramas la Calarasi, pentru ca a jucat si el acolo. De asemenea il stiam, de la distanta, pe Alex Munteanu, caci mergeam pe stadion la meciurile Dunarii din Liga I. Intre timp m-am obisnuit sa ma pregatesc alaturi de asemenea jucatori. Imi place orasul, jucatorii, staff-ul, tot! Domnul Dan Alexa mi-a spus ca tinta noastra este play-off-ul si sa obtinem cat mai multe victorii. Mi-as dori, de ce nu, sa promovam, avem echipa si un grup puternic!”, a spus Rares Toader.

El este eligibil sa joace inca din etapa viitoare in derby-ul Banatului, atunci cand Politehnica va evolua la Resita, cu „Metalul”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.