Decizie de ultima ora la frontiera de vest! Elicopter, echipamente speciale si caini dresati

TIMISOARA. S-au luat masuri suplimentare pentru siguranta la frontiera de sud-vest a Romaniei.

De azi-noapte, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara actioneaza in comun cu lucratori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timis, Gruparii Mobile de Jandarmi Timis, Inspectoratelor de Politie Judetene Timis, Caras-Severin si Mehedinti, precum si Inspectoratului General de Aviatie, in baza unui plan comun de mentinere, asigurare a ordinii publice si cresterii gradului de siguranta a cetateanului. Decizia a fost luata de ministrul Petre Toba.

In aceasta perioada, efectivele care isi desfasoara in mod curent activitatea in zona de competenta a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera sunt sprijinite de dispozitive comune, formate din politisti de frontiera de la sediul Timisoara, jandarmi si politisti, care actioneaza zilnic la frontiera verde. Totodata, echipaje din cadrul Inspectoratelor de Politie Judetene Timis, Caras-Severin si Mehedinti actioneaza in sistem integrat, numarul acestora putand fi suplimentat in functie de situatia operativa.

frontiera-jandarmi-masini

De asemenea, echipajele de la sol beneficiaza de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviatie care executa misiuni de supraveghere aeriana in zona de competenta a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara, atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte.

Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de ultima generatie, autospeciale cu sistem de termoviziune si caini de serviciu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.