TIMISOARA. O gandire integrata a programului cultural, asumata la nivel de institutii publice si de actori culturali este unul dintre pilonii succesului proiectului Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2023.
In acest context, ca rezultat direct al dezbaterilor din cadrul conferintei de management si marketing cultural „Linked Culture 2021” organizat de BMagency in parteneriat cu CJ Timis, reprezentanti ai institutiilor de cultura subordonate administratiei locale si centrale, ai administratiei publice si ai universitatilor din Timisoara au semnat, astazi, o declaratie comuna, pentru a sprijini relansarea activitatilor culturale din Timis intr-o maniera convergenta si integratoare.
Conform documentului agreat, modalitatile de indeplinirea a acestui deziderat constau in:
– Realizarea in comun a unui calendar cultural conceptual prin care sa se eficientizeze programarea activitatilor culturale si care sa raspunda nevoilor culturale ale cetatenilor Judetului Timis;
– intarirea colaborarii institutionale dintre institutiile de cultura din judet prin identificarea unor proiecte comune cu un impact major asupra comunitatilor locale;
– Identificarea proiectelor care pot asigura o sustenabilitate corespunzatoare a sectorului cultural in perioada post 2023;
– Identificarea si realizarea unor proiecte care sa se realizeze pe cuprinsul judetului Timis, inclusiv prin caravane culturale;
– Identificarea si centralizarea nevoilor de dezvoltare a infrastructurii culturale din judet si modul in care autoritatile pot sprijini concret aceste proiecte de investitii;
– Sprijinirea demersurilor de a integra cat mai bine studentii in viata culturala a Timisoarei.
Semnatarii documentului:
– Dan Simion – director artistic, Filarmonica Banatul;
– Lucian Varsandan – director, Teatrul German de Stat Timisoara;
– Cristian Rudic – director general, Opera Romana din Timisoara;
– Lect. univ. dr. Remus Rotaru – prodecan, Facultatea de Arte si design, UVT;
– Danut Radosav – manager, Muzeul Satului Banatean Timisoara;
– Laurentiu Plesa – manager, Teatrul pentru Copii si Tineret „Merlin” Timisoara;
– Filip A. Petcu – manager, Muzeul National de Arta Timisoara;
– Claudiu Ilas – manager, Muzeul National al Banatului;
– Liliana Laichici – manager, Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis;
– Prof. univ. dr. Liliana Zonte – decan, Facultatea de Muzica si Teatru, UVT;
– Mihai Adrian Vilcea – presedinte, Fundatia Judeteana pentru Tineret Timis;
– Biblioteca Judetean Timis – manager, Tudor Cretu;
– Maria-Adriana Hausvater – manager, Teatrul National din Timisoara;
– Conf. univ. dr. Florin Dragan – rector, Universitatea Politehnica Timisoara.
Va reamintim, peste 40 de actori din lumea culturala si artistica discuta, in zilele de 27 si 28 mai, in cadrul „Linked Culture 2021”, despre cum putem reconstrui sectorul cultural din Romania si cum va arata drumul pana in 2023, cand Timisoara va purta titlul de Capitala Europeana a Culturii. Cea de-a V-a editie a conferintei are loc la Sala Multifunctionala a Palatului Administrativ, CJ Timis alaturandu-se evenimentului in calitate de coorganizator.