Delegatia de afaceri timiseana la Belgrade Wine Salon

În perioada 7-8 decembrie 2023, o delegație de afaceri timișeană s-a aflat la Belgrad unde a vizitat Salonul Internațional de Vinuri – Belgrade Wine Salon, desfășurat în decorul elegant al Hyatt Regency Hotel.

Reprezentanții celor 10 companii participante au avut ocazia de a descoperi arta și savoarea vinului, de la cei mai buni producători de vin din lume, din 120 de crame din 20 de țări diferite, dar și de a participa la două evenimente exclusiviste: Wine Masters – care a reunit unele dintre cele mai importante crame din lume, cu peste 250 de vinuri de top; Olive Oil Masters – o incursiune în istoria gastronomică a Mării Mediterane și a Levantului unde au fost prezenți 25 de maeștri de top ai uleiului de măsline premiați în întreaga lume.

În prima zi a vizitei, companiile timișene au fost întâmpinate de Slavomir Cirović, Director al Agenției In Vino, organizatorul evenimentului, pentru prezentarea Salonului și discuții privind piața de vinuri.

Din delegația timișeană au făcut parte dl. Darius GEORGIU, Vicepreședinte CCIAT, dl. Radu TICIU, Președinte al Secțiunii Electro& IT și membru în Colegiul de Conducere a CCIAT, firme membre din diverse domenii de activitate.

„Un spectacol, Salonul internațional de vinuri de la Belgrad! Gusturi alese, vinuri de mare clasă, ulei de măsline de calitate superioară, brânzeturi lucrate, totul la superlativ!”, a spus Darius Georgiu, Vicepreședintele CCIAT.

Misiunea economică de vizitare a Belgrade Wine Salon a fost organizată la recomandarea Ambasadorului Serbiei în România, E.S. Ștefan TOMAŠEVIĆ, la întâlnirea cu Doamna Florica CHIRIȚĂ, Președintele CCIAT, care a avut loc la București, în data de 15 septembrie a.c. și unde a fost stabilită agenda de lucru pentru perioada următoare, cu acțiuni și evenimente concrete care să răspundă cerințelor și interesului de colaborare a celor două comunități de afaceri.

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.