Deodorantele pot conduce la aparitia cancerului la san!

Un studiu recent stabileste ca deodorantele contin substante nocive pentru corp si poate cauza cancerul mamar. Sarurile de aluminiu intra in celulele mamare si provoaca afectiuni grave.

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Geneva au demonstrat efectele nefaste ale sarurilor de aluminiu prezente in deodorante asupra celulelor mamare, in cadrul unor experimente efectuate in vitro, potrivit 20minutes.ch.

Cercetarile n-au dovedit foarte exact ca aceste saruri ar provoca aparitia celulelor canceroase ale sanului. Studiul, ale carui rezultate au fost publicate in Journal of Applied Toxicology, arata ca sarurile de aluminiu au efecte nedorite asupra celulelor mamare, informeaza Universitatea din Geneva.

Oamenii de stiinta au creat in vitro modele de celule mamare umane, intr-un mediu care continea doze de saruri de aluminiu de 1.500 – 100.000 de ori mai mici decat cele prezente in deodorantele clasice. Dupa cateva saptamani, ei au constatat ca aceste saruri au determinat un comportament anormal al celulelor, care corespundea primelor faze de transformare maligna.

Dezbaterea asupra nocivitatii sarurilor de aluminiu s-a declansat de cand s-a observat, in ultimii ani, o crestere a numarului de cazuri de cancer de san, localizate spre partea exterioara a glandei mamare, aproape de axila. Pana in prezent au existat putine date care puteau intari sau infirma ipoteza vinei deodorantelor cu saruri de aluminiu in aparitia cancerului, mai spune Universitatea din Geneva.

Rezultatele echipei de cercetatori arunca o lumina noua asupra acestei probleme. ‘Desi studiul nu ne permite sa afirmam ca sarurile de aluminiu din deodorantele clasice duc la dezvoltarea cancerului de san, el aduce totusi dovezi stiintifice ale nocivitatii acestor saruri asupra celulelor mamare’, incheie unul dintre autorii cercetarii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.