Deputatul Daniel Toda acuza Guvernul pentru nerespectarea drepturilor pacientilor (P)

Ne-am lovit toţi de insistenţa unor farmacişti de a ne vinde produse pe care nu le cerem sau care nu au nimic de-a face cu nevoile noastre. În spatele comportamentului acestor profesionişti respectabili se află goana după profit a unor companii farmaceutice care le solicită angajaţilor, sub ameninţarea cu desfacerea contractului de muncă sau cu promisiunea unor bonusuri, să recomande medicamentele la care adaosul comercial este mai mare. Astfel, etica profesională, dar şi interesul public, interesul pacientului, sunt puse în plan secund, unele lanţuri de farmacii neurmărind altceva decât profitul cu orice preţ.

Pentru a pune capăt acestor practici care vin în contradicţie cu normele deontologice ale profesiei de farmacist, deputatul REPER de Timiş a iniţiat un proiect legislativ care prevede sancţionarea societăţilor farmaceutice care constrâng sau premiază în orice fel angajaţii pentru a determina pacienţii să achiziţioneze anumite produse.

Demersul legislativ a fost susţinut de organizaţiile profesionale ale farmaciştilor, cărora ţin să le mulţumesc şi le promit că voi iniţia şi alte propuneri pentru însănătoşirea acestui domeniu de activitate, şi a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic şi Social. Din păcate, Guvernul României care ar trebui să se preocupe de sănătatea cetăţenilor acestei ţări, de respectarea deontologiei şi eticii din domeniul sanitar, a emis un aviz negativ. Mi-e greu să înţeleg exact care a fost motivul domnului Ciucă şi a domnului Rafila, fiindcă scrisoarea dânşilor e prolixă şi plină de citate din diverse acte normative, fără argumente clare şi justificate”, scrie deputatul Toda pe pagina sa de facebook.

În urma poziţiei Guvernului, senatorii Coaliţiei PSD-PNL-UDMR au respins proiectul de lege al parlamentarului de Timiş.

Mă întreb, totuşi, fiindcă votul final va fi dat de Camera Deputaţilor, for decizional, cum îşi vor putea justifica colegii mei deputaţi un eventual vot împotriva acestor practici care pun în pericol sănătatea românilor? Cei care i-aţi votat, le-aţi putea scrie şi cere să nu ţină cont de ceea ce le cer partidele şi liderii PSD-PNL, bine înfipţi în banii Sănătăţii, ci să îşi îndeplinească mandatul pe care voi l-aţi dat”, le solicită Daniel Toda cetăţenilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bah numai pot cu nespalatu asta …baga capu in toate pozele…ia uitati-va in pedigreu lui ..sa vedeti ce si cum si cine isi face treaba cu el

  2. E politicia e clar cam cum sunt astia.
    Totusi in aceasta situatie are clar dreptate, interesele firmelor farmaceutice nu au nici o legatura cu sanatatea pacientilor !
    Nu e normal sa ofere doar anumite produse in fata prin tehnici de genul: Nu avem x dar va recomand y si tot asa…!
    Aici nu e vorba de magazinul de electronice unde iti ofera ce vor ei, e vorba de sanatatea omului !