Guvernul României, în subordinea căruia se află Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nu este capabil să recupereze datoriile pe care rău-platnicii le au faţă de bugetul de stat. Aceasta în ciuda faptului că legislaţia acordă ANAF toate pârghiile necesare executării de urgenţă a debitorilor statului. Deciziile de impunere ale organelor fiscale sunt titluri executorii, iar creanțele fiscale sunt privilegiate față de cele ale persoanelor de drept privat. Orice profesionist în drept fiscal vă va spune că recuperarea banilor de către fisc ar trebui să fie floare la ureche.
Totuşi, iată că nu este aşa. Iar guvernul speră că, prin “iertarea” debitorilor de penalităţi şi dobânzi va recupera datoriile. Dilema firească este din ce bani o vor face aceştia dacă ANAF le-a blocat conturile și le vinde imobilele şi tot a rămas cu buza umflată? Știe cumva domnul Ciolacu de la prietenii săi de business din Buzău sau Olt că nu totul este fiscalizat și debitorii și-au dosit banii dar, în cazul unei „înţelegeri” favorabile, ar putea da ceva și Statului?
Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că guvernul nu este capabil să limiteze evaziunea fiscală la procentele infime ale celorlalte țări UE, fapt ce se datorează tot „adormirii” ANAF, întârzierii digitalizării ori practicilor împământenite de a închide ochii la datoriile “firmelor de partid” ale baronilor şi baronaşilor locali.
Aşa cum scrie deputatul Toda, ”a doua problemă pusă în lumină de ordonanța amnistiei este felul în care gândește și acționează PSD. S-a plâns mediul privat că nu e ajutat? Păi uitați: guvernul vă ajută cu eliminarea penalităților. Că profită de asta in principal băieții deștepți cu datorii istorice e altceva. Cei buni platnici primesc și ei o reducere de 3% să nu spună că nu îi ajută guvernul. Hai, luați înapoi 3% și nu uitați să puneți în toamnă ștampila pe ei. Că avem o mare gaură la buget nu mai contează: să dăm tuturor câte ceva că mai avem două rânduri de alegeri.”
Amnistia fiscală a guvernului Ciolacu dovedește două lucruri îngrijorătoare: ANAF rămâne incapabilă să își facă treaba şi strategia PSD pentru atragerea voturilor rămâne pomana, după cum concluzionează deputatul de Timiş.
Pareri
Evident că debitorii sunt PSD-iști prinși de justiție sau protejați de ai lor astfel că nu este niciun interes de recuperare a creanțelor respective ba chiar cei care ar încerca vor fi sancționați instituțional dacă au astfel de inițiative. Același lucru nu se aplică și debitorilor lipsiți de astfel de conexiuni. Trebuie doar să încercați ca persoana fizică să aveți datorii la ANAF să vedeți cum vi se pune sechestru și poprire pe conturi imediat. Oricum nu era un secret cum funcționează sistemul feudal PSD-ist.
Poate nestimatul deputat să descopere și alte lucruri evidente pentru toată lumea. Și poate să mai plătească încă 20 de articole pe zi. Tot dracu’ îl mai votează :)))))))