Deputatul de Timisoara Sorin Grindeanu: Inselarea increderii se numeste simplu tradare. Va invit sa v-o asumati sau, dimpotriva!

TIMISOARA. Pledeaza pentru continuarea proiectului USL si ii invita pe colegii liberali sa ramana impreuna in ceea ce el numeste „cea mai serioasa alianta politica din Romania”. Deputatul PSD de Timisoara Sorin Grindeanu face apel la ratiune si le cere liberalilor sa ramana de partea buna a istoriei.

Am venit in Parlament, in decembrie 2012, cu gandul de a schimba Romania, de a face legi cu care sa functioneze o democratie autentica. Am venit cu misiunea de a construi o tara puternica. Si lucrurile au functionat o buna bucata de vreme.  Cu toate acestea, in ultima perioada am reusit performanta sa ne indepartam tot mai tare de cel mai important lucru care ne-a coalizat in 2011. Vreau sa reamintesc ca  USL a luat nastere ca o miscare impotriva dusmanului comun Basescu. Traian Basescu, acel presedinte jucator – premier deghizat in lider absolut – conducator ilegal al acestei tari (conform celor peste 7 milioane de oameni care au votat pentru demiterea lui la referendum), tara care in 2012, prin vot, ne-a oferit noua increderea si care a vazut USL ca pe salvarea din criza servita de guvernarea portocalie in tandem cu presedintele. „Jos Basescu!” a fost principalul slogan al campaniei noastre, la pachet cu un proiect de tara, cu o strategie democratica, bazata pe stabilitate, crestere economica, intarirea institutiilor statului, bunastare, corectitudine si bun-simt. Romania puternica, asta ne-am dorit, asta ne-am propus”, a declarat deputatul de Timisoara Sorin Grindeanu.

Haideti sa ramanem de partea buna a istoriei, sa continuam ceea ce am inceput, sa ne ducem misiunea pana la capat, sa nu picam in capcana. Personal, din ceea ce am constatat in ultima perioada, mirajul puterii pare ca a sters gradual din orizontul vizual al colegilor liberali cel mai important lucru pe care ni l-am propus in USL: sa schimbam destinul acestei tari !
Daca destructuram ceea ce a functionat in ultimii ani ca cea mai serioasa alianta politica din Romania vom avea de pierdut cu totii, pe toate fronturile. Iar pierderea cea mai mare si cu consecintele cele mai grave va fi la capitolul incredere. Inselarea increderii se numeste simplu tradare.  Va invit sa v-o asumati sau, dimpotriva, daca vreti sa ramaneti solidari alaturi de noi in misiunea de a consolida o Romanie puternica, sa o contestati prin ramanerea in USL”, si-a indemnat Grindeanu colegii liberali.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Incredibil de ipocrit acest specimen pesedist pe nume Grindeanu. As fi foarte fericit daca acest individ si-ar putea justifica averea cumva. Nu cred ca ma insel deloc spunand ca toata viata lui a fost angajat numai la institutii ale statului si de fiecare data pe baza de pile sau interes politic. Daca gresesc rog sa fiu corectat.