Deputatul REPER de Timis Daniel Toda cere intrarea in politica a tinerilor pentru a pune capat hotiilor PSD-PNL (P)

În ultima perioadă, mass-media independentă a dat în vileag corupţia din coaliţia de guvernare. Din păcate, DNA şi justiţia par anesteziate, cu rare excepţii.
Ultimul documentar Recorder demonstrează cum funcţionează relaţiile de putere şi cum se impart favorurile, inclusiv banii publici, în rândurile PNL. Aşa cum spune deputatul Daniel Toda, avem de-a face cu “o clasă politică formată din liderii PSD-PNL-UDMR care, de-a lungul celor 34 de ani de libertate, s-au comportat precum camarilele din ţările Orientului, cu un suveran dispreţ faţă de cei care i-au votat, puşi doar pe căpătuială, formând o clică cu apucături de Cosa Nostra pe care au “altoit” metehne deprinse de la vechea Securitate.”
Este incredibil cum un primar, şi, de această dată e vorba de primarul din Sinaia, Vlad Oprea, liberalul care, de douăzeci de ani, domneşte în acest oraş, a acumulat o avere impresionantă şi foloseşte după bunul plac, pentru petreceri private, patrimoniul oraşului.
“O casă cu etaj la Sinaia, cu vedere la crestele Bucegilor… Nu e mare lucru pentru un liberal de frunte, ca domnul Bode, un mizilic în comparaţie cu palatul pe care şi-l pregăteşte în Franţa colegul său, veşnicul primar din Sinaia” se revoltă deputatul Toda.

Într-o ţară normală, am fi văzut în fiecare seară dezbateri pe această temă, s-ar fi lăsat cu demisii şi scuze din partea PNL. De ce să îşi dea demisia lui Bode sau primarul cu reşedinţă demnă de un conte? Păi domnul Dumitrescu de la Prahova nu şi-a luat din banii de bugetar Lamborghini şi plăteşte mii de euro lunar pentru un apartament în Bucureşti? El şi-a dat demisia? Din contră, este candidatul PNL pentru şefia Consiliului judeţean Prahova.

“Probabil funcţiile în PSDNL se dau dacă ai îndeplinit targetul la furat banii publici. Nu poţi fi preşedinte de consiliu judeţean dacă nu ai o maşină de peste 100.000 de euro, viloi la munte şi palat în Franţa” mai spune Daniel Toda care vede drept singură soluţie împotriva acestei clase politice PSDNL intrarea în politică a tinerilor oneşti şi profesionişti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bai pui de comunist tu vorbesti de PSD? gunoiule explica din ce lovele tia-i tras ferma fotovoltaica

  2. Stai in banca ta ca nu te voteaza cineva intreg la cap …poate doar nevasta-ta si prietenii carora le-ai promis numai tu stii ce….Mai tu lipseai sa te bagi in seama!

  3. A uitat sa mentioneze si ca un primar mai aproape de casa si-a cumparat o vila intr-o zona cu preturi ridicate dupa doar un an de mandat.

  4. Fura non stop tinerii usr-isti adusi in primarie😄😄😄😄