Derby cu Dinamo, care pare mai dezechilibrat ca niciodata. SCM Poli Timisoara, meci de orgoliu

TIMISOARA. Prim-divizionara de handbal masculin SCM Poli, joaca sambata, de la ora 11, cu campioana Romaniei, Dinamo Bucuresti, in etapa a VIII-a a Ligii Zimbrilor. Partida este programata la sala Constantin Jude din Timișoara.

CITESTE SI: Centura Mica a Timisoarei, inca o licitatie pentru unul dintre ultimele segmente de drum ce mai trebuie modernizate

Despre meci a vorbit interul echipei banatene, Sabin Ignat.

O partida grea, cu echipa campioana. Ne dorim sa facem un meci cat mai bun, ca sa intram intr-un oarecare ritm in urmatoarele partide. Va urma o mica pauza si sper ca dupa aceea sa ne setam pentru victorii, asta ne intereseaza. Eu vad o imbunatatire de la meci la meci, in joc, in atitudine. Desigur, mai avem mult de lucrat, trebuie sa integram partea tanara cat mai repede si sa constientizeze si ei ca e diferit fata de juniori, fata de nivelul la care au jucat pana acum”.

Dinamo a jucat aseara in Ucraina, in Liga Campionilor si a pierdut cu 29-28 in fata echipei Motor Zaporoje. „Nu cred ca va fi vorba despre oboseala la adversarii nostri. Au un lot numeros si valoros, asa ca pot duce doua competitii in paralel”, a mai spus Sabin Ignat.

Aruncarea simbolica de start a partidei SCM Politehnica Timisoara – Dinamo Bucuresti va fi oferita de Ramona Jakoby, fiica regretatului Vasile Farcas, antrenor secund al Politehnicii Timisoara in 1991, cand cucerea titlul national de handbal masculin. Vasile Farcas s-a stins din viata in urma cu sase zile, la varsta de 73 de ani. Ramona Jakoby (fosta Farcas) a jucat ea insasi handbal, la formatiile timisorene AEM, ILSA si Nena Pasmatex.

In clasament, Dinamo este prima cu 7 victorii din 7 jocuri, in timp ce Poli este antepenultima, locul 12, cu un singur succes in sapte intalniri.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.