Descinderi in piete, targuri, biserici, inaintea Pastelui, in Timisoara si in judet

TIMISOARA. Inspectorii sanitar-veterinari vor descinde in piete si targuri, in perioada de dinainte de Paste pentru a verifica in ce conditii se comercializeaza carnea de miel, branza si ouale.

CITESTE SI: Sa fie iarasi trenuri intre Timisoara si Serbia! Petitie pentru reluarea legaturilor feroviare 

De asemenea vor fi verificate documentele care insotesc transporturile de animale si de marfuri care atesta ca produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar.

Totodata, inspectorii de la DSV atrag atentia ca sacrificarea mieilor este permisa numai in abatoarele sau punctele de taiere autorizate sanitar veterinar temporar.

Si jandarmii vor putea fi vazuti „in teren”, in zilele urmatoare. Ei vor patrula in locurile in care au loc evenimente, pentru a asigura buna desfasurare a acestora. Vor putea fi vazuti la rugile care pornesc de Paste, dar si la alte evenimente cum ar fi Targul de Paste sau Timfloralis – la Timisoara. De asemenea, ei vor merge si la biserici, in noaptea de Inviere, pentru a se asigura ca totul decurge fara vreo problema majora.

CITESTE SI: Sacii cu resturi vegetale adunate de prin curti, lasati la margine de strada in Timisoara, conduc la rampe ilegale de gunoi. Cum puteti scapa de ei

Politistii vor asigura si ei buna desfasurare a unor evenimente si, de exemplu, vor putea fi observati in zonele marilor magazine. Tot politistii se vor asigura ca circulatia rutiera se desfasoara in bune conditii, in aceasta perioada.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.