Descopera secretele Olandei intr-un eveniment ‘cu gust’ si o excursie de poveste, cu plecare din Timisoara!

TIMISOARA. Există o țară din Europa care oferă ceva pentru fiecare tip de turist, de la cel mai cuminte la ce mai rebel. Indiferent de gusturi, în Olanda tuturor le va fi satisfacută dorința de istorie, cultură, arhitectură, civilizație, dar mai ales de frumos.

Agenția de Turism Ultramarin v-a pregătit un circuit prin Olanda, trecând prin Germania, o excursie în care veți cunoaște atmosfera unor orase splendide: Frankfurt, Giethoorn, Haarlem, Haga, Rotterdam, sau Maastricht.
Drumuri și poduri, ziduri de cetate și castele mărețe, biserici cu grădini și fântâni splendide, case semețe și piețe publice îmbietoare – cam așa se prezintă Olanda turiștilor în plină primavară înflorită, dacă este să vorbim doar de ce se poate vedea la o plimbare la pas prin frumoasele sale orașe.

Dintre toate, Amsterdamul are reputația unuia dintre cele mai cochete orașe europene, pentru că este încărcat de artă și istorie. Ultramarin vă așteaptă să descoperiți pe îndelete Amsterdamul cultural, într-un tur cu bicicleta, ce cuprinde Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum (cu operele lui Rembrandt), Muzeul de Artă postmodernă, sau Muzeul Evreiesc.

 

Și pentru că orașul, dar și împrejurimile lui sunt greu de văzut într-o singură zi, în cea de a doua zi dedicată Amsterdamului, turiștii vor putea admira celebrele mori de vânt olandeze așezate în cochetele zone rurale din jurul orașului. Iar splendoarea nordicei capitale va putea fi simțită cel mai bine făcând turul Amsterdamului cu barca, admirând astfel atât Piața Dam, cât și clădirile istorice aflate de-a lungul râului Amstel.

Se va vedea și Clara Maria, fabrica de brânzeturi și veți admira și simpaticii papucei de lemn olandezi. Piața de flori Singel va fi o delectare pentru ochi și suflet, pentru că se spune că este piața în care se pot găsi cele mai multe specii de flori.
În apropiere se înalță una dintre vechile porți ale orașului, cunoscută sub numele Waag sau Poarta Sfântului Anton. Ridicată în scop de apărare, aceasta poartă o inscripție anunțând că piatra de temelie a fost pusă la 28 aprilie 1488.

Una dintre cele mai frumoase experiențe ale acestei excursii va fi cu siguranta Giethoorn, micul „Eden olandez” – o localitate în care căsutele cochete, canalele mici și curate și bogăția florilor atent crescute fac din această așezare un mic colț de Rai din care nu ai mai vrea sa pleci.

Cu certitudine Olanda farmecă încă de la primii pași. Agenția de Turism Ultramarin vă propune, ca destinație de vacanță inedită și plină de amintiri, un circuit prin cele mai spectaculoase orașe olandeze, o excursie ce vă va readuce în suflet bucuria poveștilor nordice de demult.

Iar pentru a afla mai multe despre această minunată țară și pentru a povesti despre cele mai frumoase experiențe aici, vă invităm la un eveniment „cu gust”, alături de ghidul Claudiu Preda, vineri seara, în 9 februarie de la orele 20:00. Întâlnirea va avea loc la Enoteca de Savoya și va fi împânzită cu povești despre locul unde se află singura piață de flori plutitoare din lume și clădiri istorice din Evul Mediu. Printre invitați se află și călători care au pășit pe străduțele colorate ale Amsterdamului, au degustat faimoasele brânzeturi Gouda și au imortalizat frumusețea Olandei în suflete și imagini.

Dacă sunteți fascinați de Olanda și dornici să aflați povești despre această țară minunată, înscrierea la eveniment este la un pas distanță. Înscrierile se pot face telefonic la 0745.519.934, în limita locurilor disponibile (25 de persoane), iar participarea la eveniment este gratuită.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.