Discover Timis, un super ghid turistic este disponibil gratuit pentru turistii care vor sa descopere frumusetile judetului Timis

TIMISOARA. Istorie, evenimente, locuri de cazare sau obiective turistice importante din judet, toate sunt disponibile gratuit pentru turistii care vor sa descopere judetul Timis si frumusetile sale.

Platforma ‘Discover Timis‘, dezvoltata de Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Timis, propune descoperirea celor mai frumoase locuri din judet direct de pe un telefon mobil sau din fata unui calculator. Disponibila atat pentru Android cat si pentru iOS dar si pe web, aplicatia este un adevarat ghid turistic de mare ajutor pentru cei ce vor vizita judetul.

‘Noi consideram aceasta aplicatie extrem de importanta pentru ca se incadreaza intr-un nou trend  de digitalizare care exista in toate domeniile. Ganditi-va cum se facea turismul acum 30 de ani si cum se face acum. Ganditi-va ce inseamna aplicatiile moderne precum Booking sau Tripadvisor care permit relationarea directa a turistului cu locurile in care vrea sa mearga, poate impartasi opiniile. Din acest punct de vedere este vital sa avem o chestiune de acest fel’, a spus Mihai Ritivoiu, presedintele Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Timis.

Discover Timis va avea un continut personalizat, dar si informatii despre servicii locale precum restaurante si hoteluri si chiar o agenda de evenimente ce va contine informatii pe care oamenii si le vor putea salva in calendar.

‘Avem un continut care este in zona de promovare si ghid turistic care contine acele informatii cu care vrem sa atragem turistii in Timis. Vorbim de servicii locale pentru ca vrem sa promovam serviciile de turism si vrem sa-i facem parteneri in acest proiect si bineinteles vrem sa ghidam turisti catre locuri deosebite. Nu in ultimul rand exista o agenda de evenimente a zonei care contine tot ce insemana festivaluri mari dar si evenimente mai mici, poate gastronomice din judet. Ghidul turistic se imparte in diverse sectiuni pe care noi le-am creat incercand sa identificam tipologiile de turisti’, a spus Ionut Munteanu, dezvoltatorul aplicatiei.

Fiecare utilizator al aplicatiei isi va putea face, optional, un cont pentru a-si personaliza liste de preferinte sau pentru a-si salva date pe care si le va putea trece in calendar pentru a primi notificari despre evenimente.

‘Vor fi pagini de prezentare din partea tuturor celor de pe piata turoistica fie ei comunitasi publice, hoteluri, restaurante, ghizi, agentii de turism, fiecare isi vor putea prezenta oferta, fiecare pagina pusa la dispozitie gratuit va putea fi recenzata si cotata cu un sistem de stele pentru ca fiecare sa stie unde se situeaza si ce poate sa faca pentru a imbunatati serviciile’, a precizat Mihai Ritivoiu.

Restaurantele si hotelurile ce vor aparea in aplicatie nu vor fi taxate insa reprezentantii CJ Timis spun ca acestia vor avea datoria sa promoveze aplicatia pentru ca aceasta sa ajunga la cat mai multi turisti.

Pentru acest proiect s-au investit 7.200 de lei pentru dezvoltarea aplicatiei, iar lunar se vor atribui cate 2.700 de lei pentru mentenanta si suport tehnic.

‘Chiar daca foarte multa lume este sceptica in ceea ce inseamna turismul in Timis, pentru ca nu exista mare sau munte, eu cred ca posibilitatile judetului Timis privind turismul de business, turismul cultural, turismul ecumetic in zona Fagetului poate sa aduca beneficii foarte mari in judetul Timis’, a declarat Calin Dobra, presedintele Consiliului Judetean Timis.

Aplicatia Discover Timis este disponibila in romana si engleza si poate fi descarcata gratuit sau accesata pe web.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.