Prezentăm poziția Primarului Timișoarei în legătură cu situația la zi a Colterm
Domnul Robu dovedește din nou calitățile sale de expert al dezinformării. COLTERM fiind în insolvență, conform legii nici nu poate să facă datorii noi, altfel ar intra în faliment. Sumele pe care le aruncă predecesorul meu în spațiul public sunt de fapt valoarea certificatelor de emisii neachiziționate în 2020, anul în care el a fost primar, și al amenzilor aferente. Această valoare crește și scade cu fluctuația valorii certificatelor la bursă.
Amintesc că, după ce guvernul Ponta a șters peste 80 milioane de lei datorii la Colterm în 2012, anul în care Robu a devenit primar, el a lăsat un dezastru în urmă după 8 ani la primărie. Am găsit, în noiembrie 2020, zero stocuri de cărbune, zero țevi refăcute, un contract de gaz care expira după 3 zile, zero certificate cumpărate și peste 300 milioane de datorii.
În această iarnă, Colterm a fost în cea mai bună situație din ultimii 20 ani. Cu stocuri de cărbune istorice, un contract de gaz pe termen lung, 30 km de rețea de termoficare modernizată, și datorii istorice de peste 70 milioane lei achitate către furnizorul de gaz. De când a intrat în insolvență în octombrie 2021, Colterm a achiziționat toate certificatele necesare.
Din cauza scăderii temperaturii în următoarele zile, Colterm reia furnizarea căldurii începând cu ziua de mâine. Sunt mândru de aceste realizări. Dacă pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid, Colterm acum funcționează pentru cetățenii Timișoarei. Toată isteria lui nu poate șterge această realitate.
Pareri
Denimic Șpritz: Dacă pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru clici, acum nu mai funcționeaza deloc!
Eu am avut caldura toata iarna.De naiba vorbesti aiurea?
Nu toata lumea foloseste instrumente care vibreaza pentru a se incalzi. Nu suntem toti la fel. Unii se incalzesc de la calorifere.
EVica, esti defecta daca nu vezi curcubeul in fiecare zi. Nu esti woke, nu simti caldura. Esti hetero, bi sau pan ?
masina de propaganda userista continua sa se faca de rahat. pe cine credeti ca mai prostiti bai mincinosilor? „De când a intrat în insolvență în octombrie 2021”. deci cine aproape a falimentat coltermu? nu v-ati schimbat deloc in toti ani astia. tot mincinosi, propagandisti si manipulatori ati ramas
acuma 2 ani am ramas fara caldura…2 amenzi de zeci de milioane…sper ca ii cereti pret triplu pt mizeriile astea de articole