Domnia legii sau domnia clanurilor? Mergem înainte cu corectitudine și respect! (P)

Pe 9 iunie, trebuie să apărăm proiectul nostru de modernizare, drumul nostru european și drumul respectului față de lege, timișoreni și patrimoniul orașului.

Acest proiect a căpătat o nouă urgență odată cu comasarea celor două mari partide. Ne-au spus că e nevoie să se comaseze ca să combată AUR și ne-am trezit cu un candidat la primăria Timișoara, care, de ani de zile, are exact aceeași retorică ca AUR, cu conspirații și grupuri oculte. 

Este vorba despre Nicolae Robu, care a patronat un sistem corupt în primărie timp de 8 ani. 

Administrația condusă de Dominic Fritz a descoperit fraudarea sistematică a concursurilor de angajare, inclusiv numirea ilegală a consilierului său personal ca director pe patrimoniu, trimis în judecată pentru corupție, după ce a vândut contra mită locuri de veci.

Trebuie să recunoaștem că, în trecut, întregi cladiri și terenuri au ajuns în mâinile unor clanuri cu ajutorul notarilor, dar și al angajaților din primărie. Tocmai faptul că nimeni nu a vorbit public despre aceste practici toxice a fost o dovadă a lipsei de voință politică pentru stoparea lor. Administrația condusă de Dominic Fritz a început nu doar să vorbească. A început să recupereze patrimoniul înstrăinat al orașului ajuns, ilegal, pe mâna unor clanuri interlope sau politice. 

Promisiunea noastră este să continuăm ceea ce am făcut în ultimii patru ani – să nu ascundem lucrurile sub preș, să nu facem înțelegeri ascunse și să nu ne lasăm intimidați de presiuni. Dacă Dominic Fritz are informații despre terenuri publice ocupate ilegal, construcții ilegale sau familii amenințate și terorizate să-și vândă proprietățile, este obligația legală și morală a primarului ca lider al comunității să ia măsuri, fără menajamente. 

E foarte clar că abia am început. 

Timișoara trebuie să finalizeze lucrări importante de infrastructură. La începutul anului viitor, administrația Dominic Fritz va finaliza pasajul Solventul și chiar de anul acesta va scoate la licitație extinderea pasajului către podul Solventul. Această dezvoltare va transforma radical întreaga zonă de vest a orașului: Ronaț, Blașcovici și zonele adiacente se vor reconecta la restul orașului. Este esențială și Radiala Vest, care va lega Gara de Nord de viitoarea centură, și închiderea Inelului 2 cu podul de la Isho. Aceste proiecte sunt în pregătire.

În Timișoara, trebuie să continuăm să îmbunătățim calitatea spațiilor publice. Oriunde mergem în oraș, locuitorii își exprimă dorința pentru trotuare reparate, spații verzi întreținute, locuri de joacă pentru copii și zone de parcare. Suntem în urmă cu aceste îmbunătățiri și necesită un program amplu de reparații, mai ales în cartierele de blocuri.

În paralel, pregătim și câteva proiecte majore de regenerare urbană. Avem planuri pentru piața Mocioni, piața Traian, unde vom reabilita peste 5 hectare de spațiu public, pentru piața Victoriei, și desigur pentru zona Dacia. Aici, nu ne limităm doar la reparații, ci vom reface de la zero spațiile verzi, trotuarele, pistele de biciclete și parcările.

Timișoara trebuie să își redobândească ambiția regională. Anul trecut a fost o trezire și o reconfirmare că acest oraș poate să fie un lider nu doar în regiune, nu doar în Banat, ci în întreaga Europă. Trebuie să refacem atât legăturile culturale cât și cele economice cu celelalte orașe din regiune, din țară și de dincolo de frontiere

Mai avem multe de făcut. Trebuie să construim un stadion pe care l-am început deja, o filarmonică și, în sfârșit, un nou spital municipal, pentru care am semnat deja un acord cu Banca Mondială pentru că Timișoara are nevoie de acest spital.

Lucrurile pe care le-a realizat Primăria condusă de Dominic Fritz, în ultimii patru ani, tocmai pentru că a acționat și nu a stat degeaba, au reprezentat o pierdere financiară semnificativă pentru unii din Timișoara care vor să se reconecteze la banii și la patrimoniul orașului. 

Pentru a preveni revenirea acestei coaliții de interese, care se află în spatele lui Nicolae Robu, care a falsificat concursuri în Primărie și a acaparat terenuri în mod ilegitim, este nevoie de noi toți timișorenii care credem în potențialul Timișoarei. Fiecare vot contează. 

Pe 9 iunie votează Dominic Fritz, Primarul Timișoare, poziția 7 pe buletinul de vot, Alianța Timișoara Unită pentru Consiliul Local, poziția 9 pe buletinul de vot, Alin Nica pentru Președinte Consiliul Județean, poziția 5 pe buletinul de vot, Alianța Dreapta Unită pentru Consiliul județean, poziția 8 pe buletinul de vot și Alianța Dreapta Unită pentru Europarlamentare, poziția 6 pe buletinul de vot. 

Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unită”) și distribuit de operatorul economic SC Ripensis Media Trust SRL. Cod unic de identificare 21240009

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Doi gargaragii de 2 bani.

    • Un repetent și un incapabil. Vai și amar…suntem ca in bancul cu blonda…daca mai credem în Mod Crăciun…că asta ne promit astia

      • haha. cu ce clanuri luptați voi mă? ce ați făcut voi? fix nimic. nerușinaților. nu v-ați săturat de mințit? sunteți 2 măscărici mincinoși

  2. haha. cu ce clanuri luptați voi mă? ce ați făcut voi? fix nimic. nerușinaților. nu v-ați săturat de mințit? sunteți 2 măscărici mincinoși

  3. Mai bagă o laudă pe ultimii metri doar doar mai păcălesc pe cineva.

  4. Fritz se si visa presedintele Romaniei. Fritz visa ca o sa il lase Iohannis sa mosteneasca *tronul* tarii. Fritz visa si cum o sa fie el si cu doamna lui membra a Partidului Comunist Chinez la Cotroceni si cum o sa se razbune pe toti cei care i-au fost contra.

  5. mergi inapoi la ma-ta in germania