Donam azi, zambim maine. Fii alaturi de eroii in alb printr-o donatie directa catre spitale. Peste 150.000 de euro au fost oferiti de IULIUS sistemului medical

TIMISOARA. Din responsabilitate față de comunitate și din solidaritate pentru personalul medical, încercat din greu în această perioadă, compania IULIUS a demarat o campanie care îi unește pe toți cei ce vor să ajute. Împreună luptăm împotriva noului coronavirus prin donații care ajung direct în conturile spitalelor, printr-o simplă plată cu cardul! Până acum, la nivel național, IULIUS a contribuit cu 150.000 de euro la susținerea sistemului medical.

 Compania IULIUS a lansat campania „Donăm azi, zâmbim mâine”, prin care pune la dispoziția comunității o platformă ce permite oricui să doneze orice sumă. Apelul încurajează companiile și persoanele fizice să contribuie la susținerea celor care fac eforturi pentru a salva vieți. Platforma creată pe site-ul www.iuliusincomunitate.ro facilitează donațiile și sponsorizările directe în conturile a 13 spitale din Timișoara, Iași și Suceava, astfel încât banii să ajungă în timp real la cei care au cea mai mare nevoie de ei. Din Timișoara sunt incluse Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” și Spitalul Clinic Municipal de Urgență.

În repetate rânduri, medici, asistenți sau infirmieri, direct sau indirect implicați în lupta împotriva noului coronavirus, au semnalat că lipsurile din spitale le pun viața în pericol, dar și pe cea a pacienților. Produsele de bază, echipamentele de protecție, dar și dotările medicale sunt „armele” lor indispensabile. Noi putem ajuta prin donații, făcute printr-o simplă plată online, de oriunde și oricând. Platforma creată oferă „firul scurt”, pentru ca sumele oferite din solidaritate să ajungă direct în conturile spitalelor din Timișoara, Iași și Suceava. Mai mult, fiecare poate alege cărei unități medicale direcționează sumele, în funcție de propriile lor analize și sentimente. Cei care doresc le pot transmite și gândurile lor bune. Cu toții sunt expuși și au nevoie de ajutor și să fie protejați!

În cazul persoanelor fizice, sumele care pot fi donate pornesc de la o valoare de 10 lei și se realizează prin plata cu cardul, fără comisioane, în timp ce companiile vor semna contracte de sponsorizare, pentru care primesc consiliere, astfel încât procedura să se desfășoare cât mai rapid posibil.

Până acum, la nivel național, suma totală oferită de IULIUS în sprijinul sistemului medical se ridică la peste 150.000 de euro (734.450 de lei). Cu excepția a 100.000 de lei, donați prin intermediul campaniei „Un Singur Cluj”, la Cluj-Napoca, restul sumei a fost virată direct în contul unor spitale din Timișoara, Iași și Suceava. Prin intermediul platformei, întreaga comunitate poate ajuta personalul medical. „Contextul actual ne provoacă capacitatea de reacție colectivă și, în aceste momente dificile, este esențial să fim solidari unui scop comun. Dorința de implicare a multora dintre noi ne demonstrează că puterea noastră stă în faptul că suntem o comunitate unită. Este de datoria noastră, a tuturor, să îi sprijnim așa cum putem pe cei care duc lupta din linia întâi, cu atât de mult curaj și expuși. Este cel mai bun moment să oferim sprijin, pentru că așa ne ajutăm pe noi și pe cei dragi nouă”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei IULIUS.

Platforma disponibilă pe www.iuliusincomunitate.ro a fost creată gratuit de compania code 932, care a depus toate eforturile pentru a fi accesibilă într-un timp foarte scurt, iar pentru tranzacții nu se aplică comisioaneacestea fiind suportate de platforma plăționline.roLe mulțumim partenerilor pentru implicare și tuturor celor care contribuie la protejarea personalului medical printr-o simplă plată cu cardul, de oriunde și oricând.

Fii alături de eroii care luptă împotriva epidemiei! Donează astăzi, ca să zâmbim mâine, împreună!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.