Donatie impresionanta din Germania pentru Biblioteca Universitatii Politehnica Timisoara

Peste un metru cub de reviste, cântărind peste 400 de kg, este donația făcută de profesorul Ewald Werner, de la Universitatea Tehnică din Munchen, pentru Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Dar nu cantitatea acestor reviste este importantă, cât valoarea și conținutul acestora. Profesorul german, Doctor Honoris Causa al UPT și un vechi prieten al Politehnicii timișorene și-a donat colecțiile personale de reviste de prestigiu din domeniul științei materialelor din SUA și Europa, la unele dintre acestea fiind chiar editor.

Mai precis, este vorba de colecțiile revistelor „Materials Science and Engineering”, „Archive of Applied Mechanics”, „Mitteilungen der Gesellschaft für Angewandte Mathematik und Mechanik”, „Steel Grips: Journal of Steel and Related Materials” și „Acta Mechanica”, în total circa 850 de volume.

În prezent acestea au ajuns la Biblioteca UPT unde are loc introducerea lor în baza de date, indexarea și efectuarea evidenței automatizate, după care colecțiile respective vor fi disponibile pentru toți utilizatorii BUPT, conform regulamentului instituției. Chiar dacă pot fi accesate de orice utilizator, acestea sunt utile în special cercetătorilor, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor didactice.

Profesorul Ewald A. Werner este un specialist reputat în domeniul științei și mecanicii materialelor, cu precădere a celor metalice – oțel, nichel, titan, aliaje de aluminiu etc., fiind o personalitate cunoscută și recunoscută în toată lumea pentru contribuțiile aduse in aceste domenii.

De-a lungul carierei în cercetare profesorul Ewald Werner, de la TU Munchen, a abordat următoarele domenii de cercetare: aliaje metalice și proiectarea tehnologiilor de obținere a acestora, mecanisme de ecruisare, microscopie electronică, metalografie cantitativă, mecanica ruperii, difracție cu raze X, metode numerice în modelarea micromecanică, dezvoltarea, elaborarea și testarea unor materiale noi: aliaje TRIP, compozite cu matrice metalică, aliaje de aluminiu, nichel, titan cu aplicații în industria auto, aeronautică, electronică și biomedicală.

Profesorul Werner este co-autor a cinci cărți în domeniile Inginerie Mecanică, Știința și Tehnologia Materialelor, autor (co-autor) a peste 250 lucrări științifice (peste 190 indexate SCOPUS și un h-index 30) și peste 450 prezentări invitate în multe țări europene, în SUA, China și Japonia.

În 3 octombrie 2019, Senatul Universității Politehnica Timișoara a decis acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa domnului prof.dr.ing, Ewald A. Werner, Director al Departamentului de Știința Materialelor și Mecanica Materialelor din cadrul Universității Tehnice din Munchen, Germania, Șef al Laboratorului de stat pentru Încercarea Materialelor din Inginerie Mecanică, Germania și un vechi prieten al Politehnicii timișorene.

Între Universitatea Politehnica Timișoara și TU Munchen există o colaborare de lungă durată atât în domeniul educațional prin diverse programe Erasmus-Socrates, dar și în domeniul cercetării.

În particular, între Departamentul de Inginerie Mecanică de la TU Munchen și departamentele de Mecanică și Rezistența Materialelor și Ingineria Materialelor și Fabricației de la Universitatea Politehnica Timișoara, există o relație strânsă de colaborare materializată prin: susținerea reciprocă a manifestărilor științifice, schimburi de experiență între cercetători, schimburi la nivelul conducerilor UPT și TU Munchen pentru identificarea unor direcții de colaborare viitoare, schimburi de studenți în cadrul programelor ERASMUS+.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.